Calea ireversibilă de integrare europeană a Republicii Moldova, discutată de către Dorin Recean cu premierul Estoniei
Integrarea europeană este alegerea fermă pe care au făcut-o cetățenii noștri, a fost mesajul pe care l-a transmis premierul Dorin Recean omologului său estonian Kaja Kallas, într-o convorbire telefonică.
Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, cei doi oficiali au mai discutat despre calea ireversibilă a Republicii Moldova la UE, despre ajustarea legislației și implementarea reformelor necesare pentru a îmbunătăți viața oamenilor din întreaga țară.
Până la summitul Consiliului European, șefa statului Maia Sandu, premierul Dorin Recean și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, vor purta discuții cu oficialii de nivel înalt ai tuturor statelor membre UE pentru a promova importanța lansării negocierilor, a anunțat anterior Președinția.