Politic

Maia Sandu: „Orice s-ar întâmpla, Republica Moldova este deja ancorată ferm pe calea europeană”

Orice decizie va fi luată la reuniunea din 14-15 decembrie a Consiliului European, Republica Moldova este deja ancorată ferm pe calea europeană. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu la Vocea Basarabiei. Șefa statului a punctat că din cele trei instituții ale Uniunii Europene două deja au spus „Da!” pentru Republica Moldova - Parlamentul Uniunii Europene și este Comisia Europeană, iar următoarea decizie va fi la Consiliu.

Vocea Basarabiei
Sursa: Vocea Basarabiei

„Orice s-ar întâmpla, Republica Moldova este deja ancorată ferm pe calea europeană. Acum un an și jumătate, toate statele membre ale Uniunii Europene au deschis poarta pentru Republica Moldova și au spus clar că Republica Moldova poate deveni stat membru al Uniunii Europene. Inițierea negocierilor este un pas tehnic și bineînțeles că ne dorim ca acest pas tehnic să fie făcut mai devreme decât mai târziu. Dar, indiferent dacă se va întâmpla în această săptămână decizia sau dacă se va întâmpla peste o lună sau două, asta nu schimbă cu nimic traiectoria noastră. Și aderarea la UE înseamnă, în primul rând, transformarea statului nostru într-un stat de tipul statelor Uniunii Europene și pe calea acestor transformări nu ne oprim, indiferent de faptul dacă decizia va fi vineri sau dacă decizia va fi luni. Știm ce avem de făcut, trebuie să avem instituții care corespund standardelor instituțiilor europene, trebuie să avem un mod de a guverna țara la toate nivelurile similar modului de guvernare în statele europene, trebuie să muncim în continuare ca să aducem standardele de viață ale cetățenilor la nivelul standardelor de viață din țările Uniunii Europene, cu ajutorul Uniunii Europene. Deci, da, e un pas important, dar nu schimbă nimic pe calea noastră dacă această decizie va fi luată joi, vineri sau peste o lună sau două”, a spus Maia Sandu.

Președinta menționat că autoritățile au muncit și avem un raport de evaluare foarte bun, iar toate statele membre ale Uniunii Europene au spus că susțin nu doar procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dar și inițierea negocierilor.

„Reformele pe care trebuie să le facem sunt multidimensionale, absolut în toate domeniile trebuie să facem reforme, unele sunt mai urgente, altele vor fi făcute ulterior. Cele urgente și importante le cunoaștem cu toții: este reforma justiției, este consolidarea capacității statului de a combate corupția, sunt reformele care țin de domeniul economic, care să crească competitivitatea economiei, a produselor noastre, dar și pe partea de mediu, și pe partea de transporturi, infrastructură, energie, absolut în toate domeniile trebuie să facem transformări. Și aceste transformări sunt în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova. Acesta este scopul. În Uniunea Europeană oamenii trăiesc mai bine astăzi decât în Republica Moldova. Iată, noi trebuie să ne ridicăm la nivelul standardelor europene pe toate domeniile, așa încât și în Republica Moldova oamenii să trăiască la fel de bine ca în Uniunea Europeană”, a mai spus Maia Sandu.

Precizăm că în perioada 14-15 decembrie, Consiliul European urmează să ia o decizie în privința deschiderii negocierilor de aderare la UE a Republicii Moldova. Miercuri, 13 decembrie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care cere Consiliului European să decidă începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că țara sa se va opune lansării negocierilor de aderare cu Ucraina. În același timp, cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat că este împotriva unei „proceduri accelerate” de extindere a Uniunii Europene, proces din care fac parte Ucraina și Republica Moldova.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult