Nicu Popescu: Republica Moldova va avea acces la fonduri europene substanțiale, dar va fi condiționat de progresul în reforma justiției
Fondurile europene oferite Republicii Moldova după deschiderea negocierilor vor crește substanțial, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu. Potrivit oficialului, acest proces va fi unul treptat și va fi influențat de viteza cu care este realizată reforma în domeniul justiției. Totodată, țara noastră mai are de muncit la consolidarea mecanismelor de prevenire și combatere a corupției.
„Fondurile europene vor fi. Ne așteptăm la o creștere substanțială a acestor fonduri. Această creștere nu se va face peste noapte și va fi condiționată de progresul în reforma justiției și de capacitatea noastră de a construi instituții cu funcționari publici, care pot depune proiecte”, a declarat Nicu Popescu.
Precizăm că, în această seară președintele Consiliului European, Charles Michel a anunțat că Republica Moldova și Ucraina au primit undă verde pentru negocieri. În același timp, Georgia a obținut statutul de țară candidată. Bosnia și Herțegovina va începe procedura negocierii în martie dacă evaluarea Comisiei Europene va fi pozitivă.
Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări candidate într-un termen record - la 23 iunie 2022. În aceste 18 luni, Uniunea Europeană a fost alături de Republica Moldova cu sprijin financiar pentru depășirea crizelor generate de războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina.
Amintim că Parlamentul European, la 5 octombrie și Comisia Europeană, la 8 noiembrie, au recomandat Consiliului European să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova.