BILANȚUL ANULUI // Politica externă
Politica externă a Republicii Moldova în anul care se încheie s-a axat pe promovarea vectorului european, implicit în baza statutului de țară candidată pentru aderare, obținut în anul 2022. Acest demers a fost reiterat în multe capitale europene de șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, și de șefa statului Maia Sandu. Totodată, mai mulți oficiali din Uniunea Europeană, care ne-au vizitat în acest an, au declarat că Republica Moldova este o țară europeană și locul ei este în Europa. Printre aceștia, a fost și Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care a susținut un discurs, la 22 mai, la Adunarea Moldova Europeană.
Summitul Comunității Politice Europene a fost evenimentul cheie în agenda europeană a țării noastre. Prezența în Republica Moldova a 50 de șefi de state și guverne și oficiali europeni a fost un argument în plus al prestanței țării noastre în context european.
La rândul său, președintele Consiliului European, Charles Michel, a reiterat sprijinul Uniunii Europene pentru țara noastră. Oficialul a precizat că va ajuta Republica Moldova să depășească multiplele crize generate de războiul Federației Rusă în Ucraina. Urmează mesajul tradus.
Un argument al eforturilor Uniunii Europene și al altor parteneri de dezvoltare de a susține Republica Moldova în această perioadă dificilă este Platforma de Sprijin pentru Moldova, lansată de Franța, Germania și România în anul 2022 și continuată cu o reuniune la Chișinău la 17 octombrie anul curent, la care au fost prezenți reprezentanți din peste 30 de state și zeci de organizații internaționale.
Premierul Dorin Recean a menționat în deschiderea Reuniunii că „O MOLDOVĂ MAI BUNĂ ÎNSEAMNĂ, DE ASEMENEA, O EUROPĂ MAI BUNĂ PENTRU TOȚI”. La primele 3 ediții au fost anunțate angajamente financiare și umanitare în valoare echivalentă a circa 1,4 miliarde de euro (peste 28 de miliarde de lei.
În anul 2023, țara noastră și-a aprofundat parteneriatele strategice cu Ucraina, Franța, Germania, SUA, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Turcia, Japonia și alte țări, promovând în același timp diplomația activă în cadrul multilateral al ONU, OSCE, Consiliul Europei și în relația cu NATO. Astfel, Secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană, în perioada 13-15 septembrie a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova.
Totodată, în acest an țara noastră a deținut președinția Inițiativei Central Europene, cel mai important for de cooperare regională.
Pe segmentul diplomației de securitate și apărare a fost lansată Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Moldova. Aceasta se concentrează pe acțiuni de consiliere la nivel strategic și de sprijin operațional pentru a consolida sectorul securității interne a Republicii Moldova, contracararea informațiilor manipulatorii și ingerințelor străine. La inaugurare, care a avut loc pe 31 mai, a fost prezent și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell.
Republica Moldova și în acest an și-a menținut poziția clară de condamnare a intervenției militare ruse, fiind solidară cu Ucraina. A sprijinit politic Ucraina în cadrul organizațiilor internaționale, alăturându-se țărilor care au condamnat agresiunea Rusiei față de Ucraina. Președinta Maia Sandu, la sfârșitul lunii noiembrie, a fost în vizită la Kiev, unde a avut o întrevedere cu președintele Ucrainei Volodymir Zelenski și președintele Consiliului European, Charles Michel.
În actualul context geopolitic, Federația Rusă duce un război hybrid în țara noastră, amenințând-o de mai ori, inclusiv că ar putea fi următoarea țintă după Ucraina. Directorul Serviciului de Informații și Securitate (SSI) al Republicii Moldova, Alexandru Musteață, a declarat că Rusia a cheltuit sume enorme pentru a destabiliza situația din țară. Și a făcut referire la un scenariu subversiv de intervenție externă pentru răsturnarea violentă a guvernării democratice și preluarea controlului politic de către grupări criminale subordonate altor țări. Dar, după ce la 14 decembrie Consiliul European a decis lansarea negocierilor cu UE, Republica Moldova se distanțează de sfera de influență a Federației Ruse. Totodată, Legislativul de la Chișinău a denunțat mai multe acorduri cu CSI.
Anul viitor Republica Moldova va trebui să depună eforturi mari pentru a avansa cât mai mult în negocierile pentru aderare la UE.
Autor: Anatol Caciuc