Guvernul ar putea majora compensațiile, iar Moldovagaz insistă pe ajustarea tarifului
Guvernul analizează posibilitatea acordării unor compensații mai mari, în contextul unei posibile majorări a tarifelor la gazele naturale, din 1 decembrie. Deși a refuzat să spună o cifră estimativă, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a reiterat angajamentul Guvernului de a sprijini cetățenii, așa cum a făcut-o începând cu 2022, când prețurile la energie au crescut brusc din cauza războiului din Ucraina. În timp ce oficialii avertizează că ne așteaptă o „iarnă grea”, Vadim Ceban, președintele Moldovagaz, și-a exprimat încrederea într-o decizie favorabilă din partea ANRE.
„Noi vom examina decizia ANRE cu privire la tarife și vom face aceste calcule. În interiorul guvernului vom lua o decizie și vom comunica tuturor cetățenilor cum urmează să îi ajutăm și să fim alături de ei în această iarnă. (…) Vom vedea câți solicitanți de compensații se încălzesc cu gaze, vom înțelege care este situația legată de venituri, membri de familie etc., și vom simula care ar fi impactul unor creșteri de tarife, după care vom înțelege care va fi costul și îl vom comunica. Noi suntem pregătiți tehnic, am demonstrat deja. Am trecut cu toții de o iarnă extrem de complicată în 2022. Sunt sigur că vom trece cu bine și de această iarnă”, a declarat ministrul Alexei Buzu, făcând apel la răbdare.
Cum argumentează Moldovagaz necesitatea majorării tarifului la gaz cu aproape 40%
Moldovagaz își justificată cererea prin creșterea prețului de achiziție a gazului natural pe piețele internaționale, în trimestrul patru, cu peste 31%. Au crescut, cu peste 21 la sută, și costurile serviciilor de transport al gazelor; cu aproape 2% - costurile serviciilor de distribuție, iar cele de furnizare – cu 2,6%, precizează compania.
Amânarea ajustării prețurilor ar duce la acumularea de pierderi financiare majore, ceea ce poate afecta capacitatea Moldovagaz de a-și onora obligațiile contractuale, avertizează ANRE, care urmează să decidă pe 29 noiembrie dacă dă sau nu curs solicitării companiei. În lunile critice de iarnă, scrie sursa, acest risc poate compromite securitatea aprovizionării cu gaze naturale.
„Ajustarea prețurilor în regim de urgență reduce aceste riscuri, protejând consumatorii și asigurând stabilitatea financiară a furnizorului”, precizează ANRE.
Contactat de „Teleradio-Moldova”, Vadim Ceban a declarat că Moldovagaz va depune o solicitare repetată la adresa ANRE, dacă cea din urmă va decide vineri să nu majoreze tarifele.
„Ne vom adresa încă o dată, doar că cu aplicarea tarifelor din 1 ianuarie. (…) Piața are regulile ei: este în dinamică, se schimbă, este volatilă, și iată avem dinamica când prețurile cresc. Sunt diferiți factori și nu îi poți prezice sau preveni cu precizie. Noi am făcut lucrul nostru și am asigurat în acest an cu toate volumele necesare până în decembrie, inclusiv. Nu e corect să căutăm acum vinovații, trebuie să acționăm reieșind din situația care este la moment. Piața este foarte imprevizibilă și, respectiv, consider că am făcut achizițiile la timp.”
Vadim Ceban și-a exprimat speranța într-o decizie favorabilă din partea ANRE, luată în baza legii și conform metodologiei. „Cred că decizia ANRE, dacă se va lua, diferența nu va fi mare, pentru că factorul de bază care a influențat este creșterea prețului de achiziție”.
Precizăm că Moldovagaz solicită majorarea tarifului la gaz de la 13,12 lei la 17,46 lei (cu TVA inclus), începând cu 1 decembrie. ANRE urma să examineze solicitarea în ședința programată pentru ziua de astăzi, însă subiectul a fost amânat pe ultima sută de metri pentru data de 29 noiembrie. Premierul Dorin Recean și ministrul Energiei, Victor Parlicov, au avertizat deja în cursul zilei că ne așteaptă „o iarnă grea” și că țara mizează pe susținerea partenerilor externi, pentru a face față provocărilor. În paralel, Parlamentul a anunțat că va organiza audieri publice săptămâna viitoare, pentru a evalua situația din domeniul energetic și motivele invocate de Moldovagaz.
„Eu înțeleg de ce multă lume este nedumerită, nemulțumită, pentru că s-au făcut niște declarații câteva luni în urmă, iar acum se anunță majorări. Vom încerca să clarificăm, să venim cu răspunsuri pentru oameni, ca să vedem cum putem preveni din timp aceste fluctuații bruște”, a precizat președintele Comisiei parlamentare de profil, Radu Marian, într-un interviu la Moldova 1.
CITEȘTE ȘI: Victor Parlicov, după vizita la Sankt Petersburg: Riscul unei crize energetice este iminent