Social

Consumatorii vor avea facturi mai mici pentru energia termică în luna decembrie, asigură ministrul Energiei

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, asigură consumatorii că în luna decembrie sumele pentru energia termică incluse în facturi nu vor fi atât de mari. Asta după ce mai mulți cetățeni s-au arătat nedumeriți de faptul că în noiembrie au trebuit să plătească mai mult, chiar dacă sezonul de încălzire a început mai târziu decât de obicei.

Potrivit oficialului, este greșit să ne orientăm la sumele din noiembrie atunci când facem calcule aproximative pentru facturile pe care urmează să le plătim în lunile următoare.

„În luna noiembrie mi-a venit 800 de lei pentru două săptămâni, atunci, în decembrie vor fi 2000 mii de lei din cauza metodologiei greșite. La începutul sezonului de încălzire, facturile sunt mai mari pentru că se încălzește sistema și energia, ea se consumă pentru creșterea nivelului de temperatură”, a afirmat Victor Parlicov.

Precizăm că marea majoritate a consumatorilor au fost conectați la agentul termic în a doua parte a lunii noiembrie. În acest an, conectarea s-a făcut mai târziu decât în anii precedenți, din cauza temperaturilor ridicate.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult