Social

În febra cumpărăturilor: Moldovenii fac ultimele pregătiri pentru masa de sărbătoare

Forfotă mare în piața centrală din Chișinău. Au rămas zile numărate până la Revelion și moldovenii își fac deja cumpărăturile pentru masa de sărbătoare. Câți bani sunt dispuși să scoată din buzunare, dacă țin cont de prețuri atunci când fac cumpărături, dar și cum li se par prețurile am aflat chiar de la ei, într-un subiect realizat de Moldova 1.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Fie vor petrece acasă sau în altă parte, moldovenii au început deja să-și facă cumpărăturile pentru masa de sărbătoare. În timp ce unii spun că nu se uită în portofel cât cheltuie pentru masa de sărbătoare, alții au precizat că au un buget fix.

„Zău că încă nu am calculat. Bag mâna în buzunar și ce găsesc, pe aceea luăm.”;

„De regulă este bugetul care ne bucură. Cred că pot fi și trei sau patru mii de lei. Luăm în considerație și prețurile, dar în același timp ne străduim ca marfa să corespundă sărbătorilor.”;

„Eu sunt singur și nu cred că voi face o masă mare. Ca de obicei, o găină prăjită, sarmale nu voi face că e multă migăleală, salată cu carne. Prețurile nu s-au schimbat, sunt aceleași. Poate se vor schimba în ajun de anul nou.”;

„Nu este o sărbătoare mai plăcută și mai așteptată cum sunt sărbătorile de Crăciun și Anul Nou.”

Chiar dacă prețurile au rămas aceleași sau sunt chiar mai mici, comparativ cu anul trecut, comercianții spun că oamenii nu se prea înghesuie să facă cumpărături.

„Oamenii au început să se pregătească câte puțin. Cumpără piciorușe pentru răcituri, cărniță pentru friptură și pârjoale. Aceasta este mâncarea tradițională a moldovenilor. Prețurile, iată uitați-vă! Avem cu 100, avem și de 85, ceafa este 120, burtă avem cu 90 de lei. Aceleași prețuri pe care le-am avut anul trecut, nu e scump.”;

„Prețurile sunt foarte joase. Anul trecut castraveții erau 70, dar acum costă 25-30 de lei. Roșiile vedeți că sunt 25 de lei? De sărbători toți cumpără, dar mau mult de un kg și jumătate nu depășesc.”

Piața Centrală va activa în regim obișnuit până pe 31 decembrie, iar în zilele libere de 1, 7 și 8 ianuarie va fi închisă.

Citește mai mult