S-a stins din viață fostul arhitect-șef al municipiului Chișinău, Vladimir Modârcă
Primăria Municipiului Chișinău anunță că s-a stins din viață arhitectul Vladimir Modârcă, ex-director al Direcției arhitectură urbanism și relații funciare (1989 - 1997; 1999 - 2011).

Sub îndrumarea lui Vladimir Modârcă au fost executate mai multe proiecte de urbanism în Chișinău, cum ar fi Școala de marină din Parcul „Valea Trandafirilor”, edificiul Institutului Oncologic, Centrul comercial „Sun City”, sediul central al Băncii „Moldinconbank”, cartierele rezidențiale din str. Ismail, bd. Decebal, bd. Mircea cel Bătrân etc.
Regretatul arhitect a deținut funcția de președinte al Uniunii Arhitecților din Moldova și a fost distins cu Premiul Național în domeniul arhitecturii, iar în semn de recunoaștere a contribuției sale, i-a fost conferit titlul onorific „Om Emerit”.
„Pe parcursul carierei de arhitect Vladimir Modârcă a promovat activ formarea unei noi generații de specialiști în domeniul arhitecturii. Prin implicarea sa, a contribuit la conturarea viitorului profesiei și la transmiterea cunoștințelor către cei ce își începeau cariera în acest domeniu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată într-un comunicat al Primăriei capitalei.