Externe

Statele Unite și China încheie două zile de discuții militare la Washington

Statele Unite și China au încheiat, marți, două zile de discuții militare la Washington, a anunțat Pentagonul, cel mai recent angajament de când cele două țări au convenit să reia legăturile între militari, transmite News.ro.

Washingtonul și Beijingul se află în dezacord cu privire la orice subiect, de la viitorul Taiwanului, guvernat în mod democratic, până la revendicările teritoriale din Marea Chinei de Sud.

Legăturile sunt încă în curs de refacere, după ce SUA au doborât un presupus balon spion chinezesc în februarie.

Președintele american Joe Biden și președintele chinez Xi Jinping au convenit, la sfârșitul anului trecut, să reia legăturile militare, întrerupte de Beijing după o vizită în august 2022 a președintei de atunci a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, în Taiwan.

În cadrul celei de-a 17-a runde de discuții, Michael Chase, adjunctul secretarului adjunct al apărării pentru China, Taiwan și Mongolia, s-a întâlnit cu generalul-maior chinez Song Yanchao, director adjunct al biroului Comisiei militare centrale pentru cooperare militară internațională, a declarat Pentagonul.

"Cele două părți au discutat despre relațiile de apărare dintre SUA și RPDC, iar Chase a subliniat importanța menținerii unor linii deschise de comunicare între militari pentru a preveni ca competiția să se transforme în conflict", a adăugat comunicatul, folosind un acronim pentru Republica Populară Chineză.

Oficialii Pentagonului spun că comunicarea între cele două armate este esențială pentru a preveni ca o eroare de calcul să se transforme într-un conflict.

China este dispusă să dezvolte relații între militari sănătoase și stabile cu SUA „pe baza egalității și respectului”, a declarat miercuri Ministerul Apărării, într-un comunicat.

Acesta a îndemnat SUA să reducă desfășurarea militară și „acțiunile provocatoare” din Marea Chinei de Sud, precum și sprijinul acordat unor astfel de acțiuni de către „anumite țări”, dar nu le-a identificat.

Taiwanul organizează alegeri prezidențiale și parlamentare în acest weekend, pe fondul intensificării războiului de cuvinte între Taiwan și China.

Oficialii americani au avertizat că, chiar și cu o oarecare restabilire a comunicațiilor militare, stabilirea unui dialog cu adevărat funcțional între cele două părți ar putea dura ceva timp.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult