Mai multe documente vor fi disponibile pe telefonul mobil. Conceptul aplicației EVO, aprobat de Guvern
Permisul de conducere, pașaportul și alte documente vor fi disponibile pe telefonul mobil, datorită aplicației EVO, al cărei concept a fost aprobat astăzi în ședința Executivului.
Aplicația urmează să fie lansată și accesibilă tuturor cetățenilor în primul trimestru al anului 2024, a notat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
„La prima versiune vom avea portofelul cu acte digitale, verificare de documente, plăți MPay, date personale, integrarea funcționalității MCabinet și reflectarea seturilor de date disponibile, programările pentru serviciile disponibile în sistemul e-Programare, dar și date cu privire la sănătate, medicul de familie, date cu privire la statutul de asigurat. Asta este doar un început. O să avem o comunicare amplă în perioada care urmează. În secolul 21 locul statului nu este în ghișee și coridoare, ci într-o aplicație simplă mobilă”, a declarat Dumitru Alaiba.
Precizăm că aplicația mobilă va fi utilizată pe teritoriul Republicii Moldova, iar prin intermediul acesteia, cetățenii vor putea să achite și serviciile publice. O asemenea aplicație există și în Ucraina, fiind utilizată cu succes.