Social

Trei persoane, cercetate după ce au încercat să treacă frontiera de stat cu acte falsificate

Doi cetățeni străini și un conațional sunt cercetați după ce polițiștii de frontieră au descoperit că aceștia dețineau acte falsificate.

Într-un caz, un bărbat de 30 de ani, cu dublă cetățenie (MDA/RO), la controlul de frontieră a prezentat o carte de identitate românească ce nu-i aparține. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră de la Aeroportul Internațional Chișinău au stabilit că actul conține indici de falsificare. Tânărul nu a putut să-și continue călătoria spre Paris.

Tot la Aeroportul Internațional Chișinău, printre pasagerii sosiți din București, s-a prezentat și un cetățean al Republicii Guineea. În timpul controlului de documente, străinul a prezentat și o viză electronică, eliberată de autoritățile moldovene pe numele său. Polițiștii de frontieră au constat că aceasta este falsă, iar tânărului i-a fost refuzată intrarea în Republica Moldova.

Un alt caz a fost înregistrat la punctul de trecere Vulcănești, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, unde s-a apropiat un cetățean al Bulgariei la volanul unui autoturism. Printre documente, bărbatul a prezentat un permis de conducere rusesc. Din primele cercetări, polițiștii de frontieră au observat că actul este unul falsificat. La audieri, străinul a comunicat că permisul l-ar fi obținut pe căi legale în 2021, când se afla în Rusia. Documentul a fost ridicat, iar bărbatul și-a continuat călătoria în calitate de pasager.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult