O Samă de cuvinte//Tărâm, tarla și împărăția cuvintelor
Când mai auzi că plaiurile Mioriței sunt un «tărîm» așa și pe dincolo, amintește-ți că «tărîm» («tărâm» în atrocea nouă ortografie, despre care am mai scris critic) nu e nici dacic sau latin și nici vechi românesc, ci e un turcism legat de agricultură și de terenurile arabile.
Căci asta era pentru turci Bărăganul și toată câmpia română din nordul Dunării, un «tarım», un vast teren agricol (litera -ı- fără punct, în turcă, redă vocala închisă î/â). Și astăzi, agricultura este «tarım» în turcă, iar de la aceeași rădăcină mai avem, intrat și el în română, «tarla», o fâșie de pământ, un câmp (fie și electromagnetic), sau un “domeniu” (agricol sau de studiu).
Româna a păstrat de altfel și accentul pe ultima silabă, ca în turcă, în ambele cuvinte (tărầm și tarlà), ba chiar lingvistul știe imediat că cele două vocabule au fost împrumutate în perioade diferite: — tărîm a fost împrumutat într-o epocă veche în care, în română, orice -a- neaccentuat se închidea și devenea -ă-… De îndată ce se deplasa accentul tonic, „cal” a dus la „călare”, „mamă” la „mămică”, iar „casă” are diminutivul „căsuță”. Așa încât: tarım > tărîm.
În schimb „tarlà” a fost împrumutat mai târziu, când acel fenomen încetase, altfel ar fi fost pronunțat în mod natural «tărlà» (vezi alternanța bàgă - a băgà).
Cel mai frumos tărâm: împărăția cuvintelor…
AUTOR: Dan Alexe
