Guvernul a aprobat Planul național de acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2024-2027
Guvernul a aprobat Planul național de acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2024-2027, a precizat în ședința Executivului ministrul în exercițiu al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.
Potrivit diplomatului, acest plan va ancora mai ferm țara noastră în familia europeană.
„Planul național de aderare vine cu un set de măsuri și acțiuni concrete, planificate pentru perioada următoare, pentru a fi realizate și pentru ancorarea mai fermă a țării noastre în familia europenă”, a menționat Nicu Popescu.
Nicu Popescu a mai subliniat că acest plan a fost actualizat după ce reprezentanții ministerului au analizat raportul Comisiei Europene din 8 noiembrie care a făcut recomandări de îmbunătățire a cadrului legislativ.
Potrivit oficialului, astăzi a fost actualizat planul adoptat în luna octombrie 2023 și au fost adăugate alte 134 de acțiuni noi pe care trebuie să le implementeze țara noastră în procesul de aderare la spațiul comunitar.