Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu Luminița Odobescu
După anunțul numirii în funcția de ministrul al Afacerilor Externe, Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu ministra afacerilor externe a României, Luminița Odobescu. Cei doi oficiali au discutat despre importanța relațiilor bilaterale speciale dintre Republica Moldova și România, planurile de colaborare pentru perioada imediat următoare și progresul realizat de țara noastră cu sprijinul generos și sincer al României.
„Am exprimat recunoștința pentru sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova. În continuare mizăm pe experiența României în procesul de integrare europeană și consolidare a rezilienței Republicii Moldova. I-am mulțumit doamnei ministru Luminița Odobescu pentru invitația de a efectua o vizită la București pe care o voi onora cu o deosebită plăcere în cel mai scurt timp”, a scris Mihai Popșoi într-un comunicat.
Amintim că Mihai Popșoi a fost desemnat în funcția de ministru al Afacerilor Externe, miercuri, 24 ianuarie, de către premierul Dorin Recean, după ce Nicu Popescu a anunțat că pleacă din această funcție din 1 februarie. Ceremonia de învestire a noului ministru de Externe urmează să aibă loc săptămâna viitoare.