Specialist: Culturile de grâu nu au fost afectate de vremea caldă din această perioadă
Temperaturile ridicate din ultimele zile nu au afectat dezvoltarea grâului semănat toamna trecută, a declarat pentru Radio Moldova directorul Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția”, Boris Boincean. Potrivit lui, este prematur să spunem dacă roada de grâu în acest an va fi compromisă.

În ultima perioadă meteorologii au înregistrat temperaturi cuprinse între +5 și +10 grade Celsius pe timp de zi. Potrivit directorului Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția”, Boris Boincean, această vreme, mai puțin obișnuită pentru începutul lunii ianuarie, nu a afectat culturile semănate toamna trecută, dar dimpotrivă - le face mai rezistente.
„Până când aceste temperaturi nu sunt periculoase. Totul depinde cât va dura această perioadă. Dacă această perioadă va fi mai îndelungată, când activitatea microbiologică în sol este foarte slabă, plantele vor folosi rezervele de substanțe zaharoase și substanțe clasice din nodul de înfrățire a grâului de toamnă. În așa fel ele își pierd rezistență, își pierd călirea la condițiile nefavorabile. Nu mai puțin important este cum va fi această trecere de la temperaturile înalte 10-12 grade, dacă va fi brusc sau treptat”, a declarat Boris Boincean.
Potrivit sursei citate, de obicei, primăvara este cea mai periculoasă perioadă pentru grâul semănat toamna. Decalajul de temperatură este foarte mare și poate distruge o parte din semănături.
De menționat că meteorologii au prognozat, pentru următoarele zile, până la +8 grade Celsius pe timp de zi și până la -2 grade noapte. Totodată, sunt așteptate ploi sub formă de lapoviță sau ninsoare în nordul și centrul țării.