Politic

Noul ministru de Externe și-a anunțat prioritățile: „Trebuie să valorificăm toate oportunitățile și mijloacele pe care le are diplomația noastră”

Continuarea dialogului și a relațiilor de parteneriat strategic cu România, SUA, Bruxelles, Ucraina, sunt câteva dintre prioritățile anunțate de noul ministru al Afacerilor Externe, Mihai Popșoi. După depunerea jurământului de învestire, oficialul a subliniat necesitatea de a valorifica toate oportunitățile și mijloacele pe care le are diplomația Republicii Moldova.

„Ministerul de Externe va consolida dialogul politic atât cu țările membre cât și cu Bruxelles-ul, ajutând astfel ministrul responsabil de afaceri europene (…) Trebuie să fim mult mai ambițioși, trebuie să valorificăm toate oportunitățile și mijloacele pe care le are diplomația noastră, deși tânără, una profesionistă, astfel încât să contribuim la îmbunătățirea vieții cetățenilor noștri atât din țară cât și din străinătate prin îmbunătățirea arealului geografic de prestare a serviciilor noastre consulare”.

În același timp, Mihai Popșoi, a explicat care va fi rolul instituției pe care o conduce, după crearea Biroului pentru Afaceri Europene.

MAEIE continuă să-și exercite mandatul așa cum a făcut-o și până acum doar că acea componentă din titulatura Ministerului de integrare europeană se transformă în afaceri europene și va fi preluată de către doamna Gherasimov, iar Ministerul își continuă activitatea. Biroul pentru Afaceri Europene urmează să fie creat, dar Ministerul cum a fost așa și a rămas și își exercită mandatul de promovare a politicii de Externe a Republicii Moldova și de apărarea Republicii Moldova. Nu trebuie să există dublaje sau suprapuneri, avem suficientă capacitate și discernământ să coordonă procesele de o asemenea manieră ca totul să meargă bine”.

Oficialul s-a referit și la contribuția diplomației la reintegrarea țării.

„Contribuția diplomației noastre la reintegrarea Republicii Moldova a fost și rămâne una esențială. Trebuie să ne asigurăm că toate țările partenere respectă integritatea teritorială a R. Moldova. Acest dialog a fost unul complicat, în special cu unele țări. Doar o singură țară, timp de 30 de ani a ținut armata sa pe teritoriul Republicii Moldova violând astfel statutul de neutralitate și trebuie să depunem eforturi susținute așa încât să obținem acest respect al neutralității, suveranității și independenței noastre de către toți actorii internaționali și sunt sigur că diplomația Republicii Moldova vor contribui la acest efort”.

Cât ține de poziția Republicii Moldova în comunicarea cu Federația Rusă, noul ministru de Externe a spus că este una principială, bazată pe interesul național.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult