Economic

Companiile din stânga Nistrului au achitat în bugetul național circa 8 milioane de lei, de la intrarea în vigoare a Noului Cod Vamal

Companiile din stânga Nistrului au achitat taxe vamale de peste 8 milioane de lei în bugetul de stat al Republicii Moldova, după intrarea în vigoare a Noului Cod Vamal. Experții susțin că prevederile se aplică pe întreg teritoriul țării, iar deocamdată aceste modificări nu sunt resimțite de populația din regiunea transnistreană.

De la începutul anului, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor noului Cod Vamal, de către agenții economici din regiunea transnistreană au fost achitate taxe vamale în sumă de 8,4 milioane de lei. Într-un comunicat de presă, Serviciul Vamal precizează că banii colectați vor fi redistribuiți pentru achitarea salariilor, dezvoltarea infrastructurii și proiecte sociale.

Recent, analistul politic din România, Mihai Isac, a subliniat la Radio Moldova că populația regiunii transnistrene nu este deocamdată afectată de noul Cod Vamal, deoarece a trecut prea puțin timp de la intrarea în vigoare a acestuia. Potrivit expertului, prevederile se aplică pe întreg teritoriul țării, iar malul stâng al Nistrului nu este o excepție.

„Ca perioadă de timp este greu de crezut că populația civilă deja a început să fie afectată de aceste taxe, pentru că în mod normal, ca în orice parte, taxele nu le plătești la zi, se plătesc lunar. Prevederile noului Cod se aplică pe întreg teritoriul Republicii Moldova, nu este o secțiune specială pentru regiunea din Estul țării. Este timpul ca autoritățile de la Chișinău să readucă treptat în spațiul constituțional din toate punctele de vedere regiunea din Estul țării, iar contextul integrării europene poate ajuta Republica Moldova prin reformarea instituțiilor, prin reformarea justiției și prin crearea unui model de stat care să fie atrăgător și pentru populația din Estul țării”, a declarat Mihai Isac.

Amintim că la întâi ianuarie au intrat în vigoare modificările la Codul Vamal, potrivit cărora, agenții economici din regiunea transnistreană vor plăti taxele pentru importul mărfurilor, așa cum o fac celelalte companii din Republica Moldova.

Această măsură a generat critici și nemulțumiri din partea Tiraspolului, care, drept răspuns a introdus taxe vamale pentru fermierii moldoveni din raionul Dubăsari deținători de terenuri amplasate după traseul Camenca-Tiraspol. De asemenea, locuitorii regiunii au organizat mai multe acțiuni de protest, pe care autoritățile de la Chișinău le-au calificat drept manifestări organizate de regimul separatist din regiune precizând că nu vor ceda presiunilor Tiraspolului.

Autor: Cristina Prisacari

Citește mai mult