Externe

Ambasadorul Regatului Unit în România: Susținem capabilitățile Republicii Moldova de a rezista la amenințările rusești

Regatul Unit susține capabilitățile Republicii Moldova de a rezista la amenințările rusești, dar și reintegrarea pașnică a Transnistriei, a declarat noul ambasador britanic la București, Giles Portman, într-un interviu pentru Agerpres.

flickr.com
Sursa: flickr.com

„În ceea ce privește Republica Moldova susținem cu fermitate capabilitățile sale în termeni de a rezista la amenințările rusești. Aș spune două lucruri. În primul rând există, bineînțeles, o prezență rusă în Transnistria. Este o prezență care este contrară legii internaționale. Așa că trupele rusești și prezența rusă ar trebui să părăsească Transnistria. Iar al doilea lucru pe care l-aș spune este că susținem reintegrarea pașnică deplină a Transnistriei în Republica Moldova. Dar aceasta trebuie să fie o discuție internă. Ambele părți trebuie să se angajeze diplomatic și cu bună credință și să ajungă la o soluție în acest sens. Trebuie să fie o soluție internă, dar bineînțeles o sprijinim extern”, a declarat ambasadorul.

Diplomatul, care anterior a condus East StratCom Task Force, o unitate a Serviciului de Acțiune Externă al UE care combate dezinformarea propagată de Rusia, a mai fost întrebat cât de mare estimează că este pericolul campaniilor ruse de dezinformare în 2024, care este un an electoral în multe state.

„Cred că lecția ultimilor ani este că am avut dreptate să fim îngrijorați și că am avut dreptate să atragem atenția la dezinformarea rusă. Și acest lucru este la fel de valabil și acum. Trebuie doar să fim cu toții conștienți de acest lucru în acest an extrem de important pentru alegerile din România, din Marea Britanie, din Statele Unite, din multe alte țări”, a menționat ambasadorul britanic la București, Giles Portman.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult