Parcursul european al Republicii Moldova, discutat la București de secretarii de stat de la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
Subiecte ce țin de parcursul european al Republicii Moldova au fost discutate în aceste zile la București de secretarii de stat de la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Veronica Arpintin și Viorel Garaz, cu mai mulți oficiali români.
Reprezentanții autorităților de la Chișinău au avut consultări privind modalitățile eficiente de dezvoltare economică, a precizat Veronica Arpintin.
„Această experiență frumoasă și schimbul de idei pe care l-am avut pe parcursul acestei vizite ne-a inspirat foarte mult, sper să valorificăm la maxim aceste idei. Suntem recunoscători pentru deschiderea și schimbul de practici. Noi mizăm și în viitor să construim nu poduri, dar drumuri între București și Chișinău. În acest sens vom munci împreună și simțim acest sprijin care ne bucură foarte mult”, a declarat Veronica Arpintin.
Guvernul României și alte instituții de stat sunt deschise pentru a avea un parteneriat și un schimb de experiență, pe etape, pe domenii, pe fiecare program în parte cu Executivul de la Chișinău, a declarat secretară de stat, coordonatoarea Departamentului pentru Evaluare Integrată și Monitorizarea Programelor Finanțate din Fonduri Publice și Europene aflat în subordinea Prim-Ministrului României, Roxana Mînzatu.
„Cred că am avut un dialog destul de pragmatic. Republica Moldova este la început de drum, se pregătește de ceea ce înseamnă utilizarea fondurilor de preaderare. Noi avem și două exerciții financiare multianuale cu bani europeni încheiate, în care am învățat destul de multe în ceea ce înseamnă folosirea instrumentelor financiare, a granturilor în sprijinirea companiilor”, a menționat Roxana Mînzatu.
Precizăm că secretarii de stat de la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Veronica Arpintin și Viorel Garaz, s-au aflat într-o vizită de lucru la București în perioada 29-30 ianuarie. Aceștia au avut întrevederi cu reprezentanții mai multor ministere și alte instituții de peste Prut.