Externe

România, ar putea declara epidemie de gripă la nivel național

România este aproape de a declara epidemie de gripă la nivel național. Înmulțirea cazurilor în ultimele săptămâni a alertat autoritățile de la București, iar situația este și mai complicată întrucât în România este în vigoare de aproape două luni și alerta privind epidemia de rujeolă.

Medicul Doina Azoicăi, profesor de epidemiologie la Universitatea de Medicină din Iași, afirmă că cei mai afectați sunt copiii și bătrânii, dar și gravidele.

„Măsurile de prevenție sunt prioritare. Sunt măsurile generale care ar trebui să le cunoaștem după pandemia care a fost respiratorie, care a fost ca o lecție pentru toată lumea, masca, evitarea aglomerărilor, evitara contactelor cu persoanele care prezintă semne de răceală și, foarte important este vaccinarea”, a afirmat Doina Azoicăi

Medicul Doina Azoicăi de la Iași a mai subliniat că mulți pacienți cu gripă au nevoie de internare, iar cei care au comorbidități prezintă un risc sporit de deces. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat luni seara că România se află în a treia săptămână consecutivă de creștere „abruptă” a cazurilor de gripă și că deja s-au înregistrat decese cauzate de această boală.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult