Social

Incendiu la Centrul NATO de la Chișinău // Ambasada SUA la Chișinău a condamnat incendierea Centrului de Informare și Documentare NATO

UPDATE Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău condamnă cu fermitate actul de violență comis ieri asupra Centrului de Informare și Documentare privind NATO, amplasat în campusul Universității de Stat din Moldova.

UPDATE Poliția examinează versiunea unei incendieri cu intenție a Centrului de Informare și Documentare NATO din Republica Moldova. „La moment sunt stabilite toate circumstanțele necesare pe caz. Odată cu apariția noilor detalii vom veni cu precizări”, se arată în comunicatul IGP.

Știrea inițială:

Un incendiu a izbucnit ieri seara la Centrul de informare și Documentare NATO de la Chișinău, care se află în incinta Universității de Stat din Moldova (USM).

Potrivit unui mesaj postat pe pagina de Facebook a Universității de Stat din Moldova, aseară în jurul orei 18:45, „în mod intenționat a fost incendiată o clădire a USM, nicio persoană aflată în acel moment pe teritoriul universității nu a avut de suferit”.

Liliana Pușcașu a menționat pentru mai multe surse media, că flăcările au cuprins două uși ale oficiului, însă nicio persoană nu a avut de suferit. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care au reușit să lichideze flăcările în jurul orei 19 și 10 minute.

„Condamnăm ferm acest act de violență și suntem profund îngrijorați de consecințele sale. Colaborăm strâns cu autoritățile competente pentru a investiga acest incident și pentru a aduce în fața justiției pe cei responsabili. Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijinul dumneavoastră în aceste momente dificile”, se arată în mesajul postat pe pagina Centrului de Informare și Documentare NATO.

Citește mai mult