Social

Un nou caz de rujeolă în R. Moldova. Un copil de 5 luni din Chișinău a contractat infecția

Un nou caz de rujeolă a fost înregistrat la un copil de 5 luni din municipiul Chișinău, rezultatul fiind confirmat în urma analizelor efectuate în Laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP). Potrivit unui comunicat al ANSP, cazul este de import, or, copilul împreună cu părinții s-au aflat în perioada 11-24 ianuarie în România. În prezent, el este spitalizat și primește tratament.

poză simbol
Sursa: poză simbol

Sursa citată mai precizează că pacientul nu a beneficiat de vaccinul ROR deoarece nu a atins vârsta eligibilă pentru vaccinare, conform Calendarului național de imunizări. În Republica Moldova, vaccinul ROR este administrat în trei doze, la 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani.

De la începutul anului curent, în țară, au fost înregistrate trei cazuri confirmate de rujeolă, dintre care unul de import. Cazurile nu au legătură epidemiologică între ele.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în ultimele luni, se înregistrează o creștere semnificativă a cazurilor de rujeolă în Regiunea Europeană, îndeosebi în țările vecine. În România a fost declarată epidemie de rujeolă, în prezent fiind înregistrate 4679 de cazuri confirmate de rujeolă, inclusiv 6 decese.

Rujeola este o infecție virală extrem de contagioasă, care poate duce la complicații grave, precum infecție a urechii, pneumonie, encefalită, orbire și chiar deces.

Specialiștii atenționează că o persoană diagnosticată cu rujeolă poate să infecteze alte 18 persoane, cel mai des fiind afectați copiii.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult