Social

Comisia care a examinat problemele agricultorilor și-a încheiat activitatea

Comisia pentru analiza problemelor invocate de către fermieri la protestele din luna noiembrie 2023 și-a încheiat activitatea, a anunțat secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban. Potrivit acestuia, pe parcursul lunii ianuarie, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a debursat în conturile fermierilor 252 de milioane de lei. Pe de altă parte, agricultorii au spus la Radio Moldova că nu au resimțit eficiența acestei Comisii.

Comisia a analizat 121 de dosare înaintate de agenții economici care aveau dificultăți legate de plățile față de instituțiile bancare sau non-bancare, a precizat oficialul. El a mai menționat că de la începutul activității Comisiei s-a discutat cu nouă creditori, inclusiv bănci comerciale și companii de microfinanțare, pentru a găsi soluții eficiente privind reeșalonarea datoriilor. Vasile Șarban a spus că în luna ianuarie curent AIPA a debursat în conturile agricultorilor 252 de milioane de lei, față de 92 de milioane în ianuarie 2023.

„43,52 de milioane au fost repartizate pentru subvențiile post-investiționale, 1,63 de milioane în avans, 149,52 milioane pentru plățile complementare, intră aici și acciza la motorina, și pe litrul de lapte, și pe plățile în agricultura ecologică. 30,4 de milioane, plăți directe în zootehnie, care merg pe cap de animal. De asemenea, Comisia și Ministerul recomandă în continuare ca să fie elaborate acele planuri de restructurare economică a întreprinderii, ca producătorii agricoli totuși să meargă spre crearea asociațiilor de profil sau să devină membri la o asociație de profil”.

Secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, a subliniat că subvenționarea cu 70% a primei de asigurare rămâne în continuare o măsură de susținere a fermierilor prin intermediul AIPA.

Amintim că începând cu 7 februarie, fermierii din sudul țării protestează, menționând că nu au resurse minime pentru lucrările de primăvară, deși anul agricol a început acum o săptămână. Potrivit agricultorilor, băncile nu vor să îi mai crediteze, nu dispun de motorină și nici de îngrășăminte. Astfel, ei intenționează să-și continue acțiunile de protest până când statul nu îi va ajuta.

Amintim că după ultimele proteste ale agricultorilor moldoveni de la sfârșitul anului trecut Ministerul Agriculturii a creat un grup de lucru care a analizat lista agricultorilor expuși riscului de a falimenta și care necesită compensații din partea statului. În același timp, Agenția Rezerve Materiale urma să recepționeze motorina acordată de România pentru fermierii moldoveni, până la sfârșitul lunii ianuarie curent. Însă, autoritățile încă nu au anunțat despre faptul ca aceasta ar fi ajuns in Republica Moldova. De acest sprijin vor beneficia peste 1 400 de agricultori.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult