Economic

Peste 600 de comunități rurale vor primi semințe de legume, tuberculi de cartofi pentru sămânță și furaje pentru bovine în cadrul proiectelor FAO

În primăvara aceasta, 622 de comunități rurale vor primi semințe de legume, tuberculi de cartofi pentru sămânță și furaje pentru bovine. Resursele, evaluate la circa 1 milion de dolari SUA, sunt finanțate de două proiecte implementate de FAO, finanțate de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), unitatea operațională a Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, Guvernul Japoniei și Guvernul Elveției.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, aproape 2 500 de familii care dețin de la una la cinci vaci vor primi câte 400 de kg de furaj pentru animale, astfel fiindu-le oferită hrana necesară pentru animale până la începerea noului sezon de pășunat.

De asemenea, ajutorul va ajunge la 12 mii de beneficiari vulnerabili care au nevoie urgentă de sprijin. Astfel în opt raioane vor fi distribuite seturi de semințe de legume printre care: Soroca, Hîncești, Orhei, Cantemir, Rîșcani, Florești, Edineț și Drochia.

În cinci raioane vor fi distribuiți tuberculi de cartofi: Orhei, Cantemir, Ștefan Vodă, Edineț și Rîșcani; iar patru raioane vor primi furaje pentru animale: Cimișlia, Fălești, Ștefan Vodă și Șoldănești. Seturile de semințe de legume vor fi distribuite în luna februarie, la începutul sezonului de plantare.

Planificat pentru cultivare la scară mică, fiecare set acoperă producția de legume în sere cu suprafețe de la 50 la 1 000 de metri pătrați și include o selecție de semințe de roșii și castraveți, îngrășăminte, difuzoare de feromoni și tăvi celulare pentru producția de răsaduri.

Adițional, aproape 8 000 de gospodării vor primi câte 50 de kg de tuberculi de cartofi pentru sămânță, suficienți pentru a acoperi o suprafață de 200 de metri pătrați.

Pe lângă distribuția de resurse agricole, FAO va instrui fermierii în utilizarea tehnologiilor inteligente climatic și în activități practice generatoare de venituri, care vor include în rândul beneficiarilor și 200 de femei producătoare agricole.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult