Social

De la începutul războiului în Ucraina, au fost inițiate peste 900 de cauze penale privind organizarea migrației ilegale

Începând cu anul 2022 și până în prezent, organele de drept din Republica Moldova au înregistrat peste 900 de cauze penale pornite pe faptul organizării migrației ilegale. Totodată, în această perioadă au fost documentate și identificate aproximativ 50 de grupări criminale care desfășurau această activitate, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), Ruslan Galușca, pentru adevărul.ro.

border.gov.md
Sursa: border.gov.md

Potrivit lui șefului Poliției de Frontieră, cazurile de organizare a migrației ilegale sunt în creștere. În 2022 au fost circa 320 de cauze penale, iar în 2023, 488 de cauze penale și de la începutul anului și până acum sunt deja 96 de cauze penale pornite.

Cu privire la grupările criminale, Ruslan Galușca a declarat că acestea sunt formate atât de cetățeni ai Republicii Moldova, cât și de cetățeni ai Ucrainei. „Cu părere de rău, avem și angajați din structurile, inclusiv a Poliției de Frontieră care erau complici în aceste scheme. Astfel, în acest moment avem circa 17 de angajați de-ai noștri care au fost vizați în aceste anchete, doi dintre ei fiind condamnați pentru acte de corupție și alții 15 sunt suspendați din funcție, respectiv sunt anchetați penal pentru încălcările comise”, a precizat șeful IGPF.

Din circa 250 de membri ai grupărilor, doar o singură persoană a fost condamnată cu privațiune de libertate. „Altora le-au fost aplicate amenzi penale în valoare de circa 40.000-50.000 de lei moldovenești în funcție de caz”, a specificat Ruslan Galușca.

Menționăm că de la începutul războiului în Ucraina anchetatorii de la Chișinău au anunțat despre anihilarea mai multor grupări specializate în facilitarea trecerii frontierei de bărbații ucraineni cu vârstele cuprinse între 18-60, care au interdicție să iasă din Ucraina.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult