Regional

Copiii din Comrat sărbătoresc mărțișorul: Cântece, dansuri și poezii în limba română

Prima zi de primăvară a fost întâmpinată cu fericire la Comrat, unde copiii din opt grădinițe au participat la festivalul Mărțișor. În cadrul evenimentului, aceștia au recitat poezii în limba română, au cântat și au dansat.

Educatoarele spun că au pregătit cele mai deosebite cântece, dansuri, dar și poezii în limba română.

„Elevii au învățat cântece, poezii, special pentru această serbare, este o sărbătoare foarte frumoasă, prima zi a primăverii. Vrem să-i felicităm pe toți cu această serbare”, spune Cătălina Cambur.

„Suntem foarte fericiți că avem posibilitatea să participăm la această sărbătoare, sărbătoarea națională a Mărțișorului. Copiii cu un interes viu, cu un interes mare au învățat cântece, poezii, dansuri moldovenești”, mărturisește Alla Uzun.

Evenimentul s-a desfășurat la grădinița numărul nouă din Comrat. Scopul festivalului este de a oferi copiilor interesul pentru tradițiile populare și dragostea pentru patria lor.

„Astăzi, de întâi martie, ne bucurăm foarte mult că toate grădinițele din Comrat vor participa la sărbătoarea „Mărțișor 2024". Dorim să sărbătorim împreună cu toți locuitorii Republicii Moldova, copiii vor arăta cunoștințele pe care le au în limba română, vor interpreta cântece, dansuri, poezii în limba română, găgăuză”, declară directoarea grădiniței, Ana Croitor.

Toți participanții au primit mărțișoare și dulciuri. Limba română este studiată în toate instituțiile de învățământ ale Autonomiei Găgăuze, fiind inclusă în curricula de învățământ preșcolar din regiune.

Citește mai mult