Gala Oscar 2024 - „Oppenheimer”, desemnat cel mai bun film
„Oppenheimer”, produs de Emma Thomas, Charles Roven și Christopher Nolan, a câștigat cel mai râvnit premiu la cea de-a 96-a ediție a galei Premiilor Oscar, găzduită de Jimmy Kimmel, care a avut loc la Los Angeles. Christopher Nolan, Emma Stone, Cillian Murphy, Robert Downey Jr., Da'Vine Joy Randolph și Billie Eilish și Finneas O'Connell s-au numărat printre cei premiați, relatează News.ro.
Înaintea galei, câteva sute de protestatari au cerut încetarea focului în războiul Israelului din Gaza, în timp ce câștigătorii și-au folosit discursurile pentru a denunța criza umanitară din acea regiune, alături de cea declanșată de invazia Rusiei în Ucraina. Demonstrațiile pro-palestiniene din inima Hollywoodului au blocat traficul în jurul Dolby Theatre, locul unde a avut spectacolul, ceea ce a dus la un început întârziat al ceremoniei, în timp ce vedetele de primă mână se străduiau să ajungă la locurile lor.
Pentru Nolan, distincțiile au venit după ce a fost nominalizat de șapte ori, inclusiv pentru regia filmului „Dunkirk”, precum și pentru munca sa la filme precum Memento” și „Inception”.
Jimmy Kimmel a profitat de un moment în timpul transmisiunii premiilor Oscar, chiar înainte ca Al Pacino să urce pe scenă pentru a înmâna premiul pentru cel mai bun film lui „Oppenheimer”, pentru a citi cea mai recentă postare pe rețelele de socializare a lui Donald Trump, care l-a criticat în calitate de gazdă a Oscarurilor din acest an.
Cea mai bună actriță în rol principal - Emma Stone.
La șapte ani după ce a câștigat pentru „La La Land”, Emma Stone a obținut al doilea Oscar pentru cea mai bună actriță cu rolul din „Poor Things”. Stone a interpretat rolul unei femei copilăroase care pornește într-o călătorie de autodescoperire în această fantezie steampunk. Ea i-a mulțumit regizorului Yorgo Lanthimos, cu care tocmai a realizat un alt film, „Kinds of Kindness”, precum și restului echipei filmului.
La categoria „cel mai bun regizor” - Christopher Nolan a primit distincția de la Steven Spielberg. „Filmele au puțin peste 100 de ani”, a spus el. „Nu știm încotro se îndreaptă această călătorie incredibilă. Dar să știu că voi credeți că sunt o parte semnificativă din ea înseamnă foarte mult pentru mine”.
Cillian Murphy a fost ales cel mai bun actor grație rolului său din „Oppenheimer”. „Sunt un irlandez mândru în seara asta. Am făcut un film despre omul care a creat bomba atomică și, la bine și la rău, trăim cu toții în lumea lui Oppenheimer, așa că aș vrea să dedic acest film pacificatorilor de pretutindeni”, a spus actorul.
Andrea Bocelli a interpretat, alături de fiul său Matteo, melodia „Time to Say Goodbye” în segmentul In Memoriam dedicat personalităților care au decedat anul trecut. Mesajul lui Alexei Navalnîi a fost ascultat din nou: „Singurul lucru necesar pentru ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic”.
Billie Eilish și Finneas O'Connell au intrat în istoria premiilor Oscar, devenind cei mai tineri câștigători de două ori, după ce au fost recompensați pentru a doua oară cu trofeul pentru cel mai bun cântec - „What Was I Made For?”, contribuția lor la coloana sonoră a filmului „Barbie”.
Primul Oscar din istoria Ucrainei a revenit documentarului „20 Days in Mariupol”. „Îmi doresc să nu fi făcut niciodată acest film”, a spus pe scenă, într-un discurs emoționat, regizorul Mstyslav Chernov. „Îmi doresc să schimb premiul pentru 'Rusia nu a atacat niciodată Ucraina”. „Cinema-ul creează amintirile și amintirile fac istoria”.
Robert Downey Jr. este câștigător la categoria rol secundar, pentru interpretarea din „Oppenheimer”. „Aș dori să mulțumesc copil[riei mele teribile și Academiei - în această ordine”, a glumit Downey la începutul discursului său, înainte de a adăuga. „Aș vrea să îi mulțumesc veterinarului meu - am vrut să spun soției mele, Susan Downey, cea de acolo. Ea m-a salvat. De aceea mă aflu aici”.
Cel mai bun lungmetraj internațional a fost ales „The Zone of Interest” (Marea Britanie), în regia lui Jonathan Glazer.
„Poor Things” a câștigat premiile Oscar la categoriile machiaj, costume și scenografie. John Cena a apărut dezbrăcat pe scena premiilor Oscar pentru a prezenta premiul pentru cele mai bune costume. Totul a făcut parte dintr-o scenetă care a adus un omagiu unuia dintre cele mai nebunești momente din istoria Premiilor Academiei, când un bărbat dezbrăcat a alergat pe scenă la cea de-a 46-a ediție a Premiilor Oscar, în 1974, în timp ce David Niven o prezenta pe Elizabeth Taylor. Era în perioada anilor '70, atunci când persoane dezbrăcate întrerupeau frecvent evenimentele publice.
Justine Triet și Arthur Harari au câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu original pentru „Anatomy of a Fall”, în timp ce Cord Jefferson a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu adaptat pentru „American Fiction”.
„The Boy and the Heron” de Hayao Miyazaki a fost recompensat cu Oscar la categoria „cel mai bun lungmetraj de animație”.
Prima statuetă a serii i-a revenit actriței Da’Vine Joy Randolph pentru rolul secundar din filmul „The Holdovers”.
Vedetele Cillian Murphy, Emily Blunt și Robert Downey Jr. au primit nominalizări pentru interpretare, iar Nolan este nominalizat la regie, iar filmul de 3 ore, cu rating R, este favorit la categoria cel mai bun film.
Restul nominalizărilor pentru cel mai bun film includ „American Fiction”, „Anatomy of a Fall”, „Barbie”, „The Holdovers”, „Maestro”, „Past Lives” și „The Zone of Interest”.