Politic

UPDATE Deputata Marina Tauber a rămas din nou fără imunitate parlamentară

Deputații majorității parlamentare au aprobat, cu 57 de voturi, ridicarea imunității deputatei Marinei Tauber. Asta după ce procurorul general interimar, Ion Munteanu, a venit în fața deputaților și a solicitat de la tribuna principală a Parlamentului, ridicarea imunității parlamentare a deputatei Marina Tauber. Aceasta este acuzată de „amestec în înfăptuirea justiției”, a spus Munteanu.

„La 12 aprilie 2023 la Curtea de Apel Chișinău a avut loc ședința de prelungire a examinării cauzei de acuzare a lui Ilan Șor de comiterea infracțiunilor examinată de completul de judecată Ion Bulhag, Silvia Gîrbu și Marcela Jugănari, aflându-se la etapa dezbaterilor judiciare. Pe parcursul desfășurării acestei ședință de judecată, după respingerea a completului de judecători a cererii apărătorilor inculpatului Ilan Șor, de reluare a cercetării judecătorești și de recuzarea completului de judecători, la ora 10:37, în sala de ședință a intrat deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Marina Tauber, care utilizând difuzorul de mare putere, megafon, a transmis mesaj ofensatoare și amenințătoare la adresa judecătorilor și a acuzatorilor de stat”.

UPDATE: Deputații adresează întrebări procurorul general interimar.

UPDATE Deputatul PAS, Eugeniu Sinchevici, s-a arătat deranjat de faptul că de 13 ori a fost solicitată ridicarea imunității Marinei Tauber și nici un dosar nu are finalitate. „Procuratura vine acum în fața noastră și cere pentru a 13-a oară ridicarea imunității doamnei Tauber, unei reprezentante a grupării criminale Șor. Pe lângă dna Tauber, Procuratura a cerut ridicarea imunității și la alți reprezentanți ai grupării criminale, dar fără finalitate. Eu simt că noi, aici în Parlament, parcă ne jucăm de-a ridicarea imunității (...). Când o să începeți să lucrați și când noi o să vedem finalitate pe cazurile la care noi ridicăm imunitatea?”

UPDATE*„Etica profesională nu îmi permite să răspund în același ton în care am primit întrebarea, însă cred că ar fi cazul. Dacă ați urmărit atent, toate cererile de ridicare a imunității care le-am înaintat de la această tribună, cauzele penale aferente acestei cereri se află în instanța de judecată pe masa judecătorilor”*, a replicat procurorul general interimar.

UPDATE Și deputata Marina Tauber a adresat întrebări lui Ion Munteanu: „Unde este domnul Robu (n.red Dumitru), de câte ori mi-ați ridicat imunitatea și ce înseamnă difuzor de mare putere?”. Procurorul nu a răspuns la întrebare.

UPDATE Comisia Juridică Numiri și Imunității se expune pe marginea raportului cu privirea la cererea procurorului general privind încuviințarea ridicării imunității a deputatei Marina Tauber.

UPDATE Comisia Juridică a acceptat cererea procurorului general interimar.

UPDATE Marina Tauber spune că acest dosar este unul fabricat.

UPDATE Parlamentul a votat pentru ridicarea imunității deputatei Marina Tauber.

Știrea inițială: Procuratura Generală a înaintat un demers Legislativului privind ridicarea imunității parlamentare a deputatei Marina Tauber. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul ședinței plenare.

Ieri a parvenit din partea Procuraturii Generale un demers privind ridicarea imunității parlamentare a deputatului Marina Tauber. Solicitarea este ridicarea imunității parlamentare deputatului Marina Tauber și încuviințarea ridicării imunității parlamentare în vederea trimiterii cauzei penale în instanța de judecată pe faptul săvârșirii infracțiunii „amestecul în înfăptuirea justiției”, a declarat Igor Grosu.

Deputata Marina Tauber susține că solicitarea de retragere a imunității parlamentare a fost cerută după ce la ultima ședința a Curții de Apel a organizat un flashmob și a intrat în sala de ședințe cu megafoane. Aceste este un motiv neîntemeiat, mai spune Marina Tauber într-un briefing.

„Nu cunosc deja a câta oară este ridicată această imunitate și mai mult decât atât pentru ce”.

Amintim că în luna mai 2023, Procuratura Generală a solicitat Parlamentului ridicarea imunității deputatului Marina Tauber. Atunci ea era acuzată de „acceptarea cu bună știință a finanțării concurentului electoral din partea unui grup criminal organizat în formă prelungită”.

Înainte de acest demers al Procuraturii, în 2022, Marina Tauber fusese lipsită de imunitate parlamentră la cererea procurorului interimar de atunci Dumitru Robu. Deputata era suspectată de spălare de bani în proporții deosebit de mari și escrocherie, infracțiune săvârșită de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală.

În urma acestor acuzații, Marina Tauber a fost plasată în arest preventiv, în Penitenciarul Nr.13, după care a fost eliberată sub control judiciar.

Pe 1 mai 2023, deputata a fost plasată în arest la domiciliu, după ce a încercat să plece în Israel, unde se află oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani, prejudiciind statul cu peste 5,4 miliarde de lei.

Marina Tauber a pledat de fiecare dată nevinovată.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult