Regional

UPDATE Biroul politici de reintegrare reacționează în urma exploziei de la Tiraspol: „O tentativă de a provoca frică și panică”

UPDATE Incidentul privind un presupus atac cu dronă și în urma căruia ar fi fost distrus un elicopter „într-o unitate militară” din Tiraspol este o tentativă de a provoca frică și panică în regiune. Tehnica militară din imagini nu funcționează de câțiva ani, precizează Biroul politici de reintegrare.

captură video
Sursa: captură video

„Autoritățile de la Chișinău, aflate în contact cu partea ucraineană, nu confirmă vreun atac asupra regiunii transnistrene”.

Știrea inițială: O dronă kamikaze ar fi fost lansată astăzi, aparent, asupra unei „unități militare” din Tiraspol. A fost lovit un elicopter, iar în consecință a izbucnit un incendiu, scrie presa din stânga Nistrului. Victime nu au fost înregistrate.

Potrivit ONG-ului Inițiative pentru Pace „forțele armate” ale regiunii transnistrene nu au asemenea elicoptere în dotare, iar Mi-8 din dotarea Grupului Operativ al Trupelor Ruse din regiunea transnistreană nu mai sunt funcționale.

„În anii precedenți Ministerul Apărării rus a încercat fără succes să importe piese pentru reparația lor. Sursele noastre deocamdată nu au putut confirma autenticitatea videoului”, potrivit I4P.

Pretinsele organe de drept din regiune anunță că lucrează la fața locului, iar pe acest caz a fost deschis un dosar penal.

Deocamdată, nu este clar cine a lansat drona, dar presa de la Tiraspol susține că dronă kamikaze a venit din direcția unui pod aflat la frontiera cu Ucraina. Autoritățile constituționale de la Chișinău nu au comentat incidentul.

Precizăm că astăzi în regiunea transnistreană a Republicii Moldova au fost deschise șase secții de votare pentru alegerea președintelui Federației Ruse. Acestea au fost deschise la ora 8:00 și se vor închide la ora 20:00. Acest lucru se întâmplă fără acordul autorităților constituționale, care au permis să fie deschisă doar o singură secție de votare pe teritoriul Republicii Moldova, la Ambasada Federației Ruse de la Chișinău.

Ministerul de Externe al țării, dar și Ambasada SUA în Republica Moldova au condamnat această decizie.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult