Social

Focar de rujeolă la un centru de refugiați din Chișinău

Cinci cazuri de rujeolă au fost depistate într-un centru de refugiați din Chișinău, a anunțat astăzi șeful-adjunct al Direcției municipale asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan, în cadrul ședinței Primăriei Chișinău. Potrivit acestuia, în instituția respectivă sunt internați circa 160 de persoane, dintre care aproximativ 60 sunt copii.

„Statutul cu privire la vaccinare nu putem să-l aflăm la acele persoane, nu dețin niciun act și nu doresc să comunice dacă au fost sau nu vaccinați. Din discuție s-a depistat că o singură familie a fost vaccinată din cauza că au avut o deplasare în Germania unde au fost obligați să fie vaccinați, la noi din păcate, deși Curtea Constituțională a stabilit clar că pentru integrarea în comunitate este ne voie de vaccinare pentru a proteja comunitatea, dar totuși cumva se neglijează această normă, în special copii nu sunt incluși în programele de vaccinare”, a spus acesta.

Vladimir Bolocan a precizat că au fost întreprinse măsuri de izolare.

„S-au limitat la minimum interacțiunile dintre persoanele din interiorul centrului și a persoanelor din centru cu cele din afară, pentru 21 de zile, de la ultimul caz de rujeola depistat. Din păcate, dacă în cele 21 de zile vor fi depistate și alte cazuri de rujeolă, va fi nevoie de prelungit termenul de carantină”, a explicat el.

Rujeola este o infecție virală extrem de contagioasă, care poate duce la complicații grave, precum infecția urechii medii, laringită, bronșită, pneumonie, encefalită, meningoencefalită, panencefalită și chiar deces, potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Tratament specific pentru rujeolă nu există, dar putem preveni boala prin vaccinare.

Anterior, ANSP, a menționat că în Republica Moldova, sunt disponibile cantități suficiente de vaccin combinat contra rujeolei, oreionului, rubeolei. Vaccinul ROR utilizat în țară este precalificat de către Organizația Mondială a Sănătății. Vaccinarea se efectuează gratuit, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult