Economic

Peste 370 de agricultori care au suferit pierderi în urma calamităților din vara anului trecut au solicitat sprijin financiar

Procesul de recepționare a cererilor de ajutor financiar din partea agricultorilor afectați de calamitățile naturale din 2023 s-a încheiat, anunță Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Astfel, au fost înregistrate 372 de cereri, dintre care 363 sunt pentru compensarea prejudiciului cauzat de seceta din anul trecut la cultura porumbului, iar altele 9 pentru compensarea prejudiciului cauzat de furtuna din 25 iulie 2023 la mijloacele fixe (plantațiile pomicole sau sere) din raionul Edineț.

Cele mai multe solicitări de suport financiar au fost depuse de agricultorii din raioanele: Cahul – 132 de cereri, Cantemir – 93 de cereri, Ștefan Vodă - 43 de cereri, Vulcănești - 29 de cereri, Taraclia – 19 cereri, Leova - 19 cereri. Resursele financiare vor fi acordate solicitanților sub formă de plată directă per ha.

Amintim că, Guvernul a alocat 50 de milioane de lei din Fondul de intervenție pentru a sprijini fermierii afectați. Procesul de recepționare a cererilor a avut loc în perioada 15 februarie-15 martie 2024. În continuare, urmează un proces de examinare a cererilor depuse.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult