Ministerul Energiei și Agenția Internațională pentru Energie (AIE) au semnat un Memorandum de Înțelegere
În cadrul celei de-a zecea ediții a Dialogului de la Berlin privind tranziția energetică 2024, ministrul Energiei, Victor Parlicov, și directorul executiv al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, au semnat un Memorandum de înțelegere.
Potrivit unul comunicat al Ministerului Energiei, scopul acestui Memorandum este de a promova obiectivele comune legate de securitatea aprovizionării, dezvoltarea piețelor competitive de energie și integrarea regională și europeană. Prin acest parteneriat, se vor desfășura proiecte și activități în domenii de interes comun, cum ar fi sursele regenerabile, eficiența energetică, securitatea energetică, finanțarea energiei curate etc.
„Cooperarea dintre Ministerul Energiei și AIE va implica schimbul de informații, analiza politicilor și recomandările, formarea și consolidarea capacităților, participarea la evenimente regionale sau internaționale și organizarea de seminarii și conferințe comune”, se mai arată în comunicatul citat.
Agenția Internațională pentru Energie (AIE) este o organizație interguvernamentală cu experiență vastă în abordarea problemelor legate de securitatea energetică și cooperarea în domeniul politicii energetice la nivel global. Prin politica și analiza sa, AIE promovează securitatea energetică, dezvoltarea economică și soluții durabile pentru preocupările comune legate de energia globală.