Bilanțul atacului de la Crocus City Hall Crocus a ajuns la 115 morți
Bilanțul morților după atacul din sala de concerte din Moscova a crescut la 115 persoane, a anunțat Ministerul Rusiei pentru Situații de Urgență, citat de BBC. Potrivit ministerului, starea altor 44 de răniți, inclusiv doi copii, este evaluată ca fiind gravă. În prezent, 107 de persoane se află în spital.
Amintim că vineri, indivizi înarmați au luat cu asalt sala de concert de la periferia Moscovei și au deschis focul asupra mulțimii, a declarat Serviciul Federal de Securitate al Rusiei.
Primarul Moscovei și guvernele regionale au declarat că vor oferi sprijin financiar familiilor victimelor și celor răniți și vor suporta cheltuielile pentru funerarii.
Potrivit autorităților ruse, 11 persoane, inclusiv cei patru atacatori care au deschis focul în sala de concerte de la Crocus City Hall, au fost reținute.
Atacul a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.
Mai mulți lideri europeni au condamnat atacul armat din suburbia Moscovei, care a avut loc în seara zilei de ieri, anunță presa internațională. Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a transmis condoleanțe familiilor victimelor atacului armat de la sala de concerte, iar cancelarul german Olaf Scholz a condamnat atacul terorist împotriva persoanelor nevinovate.
Ministrul francez de Externe, Stephane Sejourne, a declarat că imaginile care parvin de la Moscova sunt teribile, iar premierul italian Giorgia Meloni a afirmat că oroarea masacrului civililor nevinovați de la Moscova este inacceptabilă.
Și ministrul britanic de externe, David Cameron, a condamnat ferm atacul terorist de la Crocus City Hall și a declarat că nimic nu poate justifica o asemenea violență.