Social

Inițiativă legislativă pentru stimularea donării produselor alimentare expirate sau neconforme standardelor magazinelor

Agenții economici care vor dona produsele ale căror termen de valabilitate expiră în curând sau care nu corespund standardelor magazinelor, vor beneficia de anumite stimulente fiscale. O inițiativă legislativă în acest sens a fost înregistrată în Parlament.

Vicepreședinta Comisiei parlamentare mediu, climă și tranziție, Mariana Cușnir, a precizat pentru Radio Moldova că, din 2022, este în vigoare o lege pentru prevenirea risipei care nu include măsuri prin care agenții economici ar fi putea fi încurajați să doneze produsele alimentare din această categorie. Mariana Cușnir susține că majoritatea agenților economici aleg să le treacă la pierderi, pentru a-și recupera TVA-ul și impozitul pe venit.

„Stimulentele vizavi de deducerea impozitelor pe venit pentru acele alimente care au deja valoarea zero la momentul donării, inclusiv deducerea TVA-ului sunt facilități care ar putea să convingă agenții economici să nu se lase până în ultima zi, până la expirare pe raft, dar să facă un efort să doneze unei organizații beneficiare cu care preventiv încheie un contract de colaborare. Noi venim cu aceeași prevedere ca să dăm posibilitatea agenților economici să nu caseze și să ajungă la expirare totală, dar până a expira, în măsura în care produsul încă este bun de consum”.

Mariana Cușnir a mai precizat că cei câțiva agenți economici care donează alimente, o fac dintr-un sentiment de responsabilitate socială. Astfel a procedat și legumicultorul Vasile Cherdivară din satul Hlinaia, raionul Edineț care a împărțit mai multe tone de ceapă diferitelor instituții din raion și unei organizații de caritate.

„Am donat 3,8 tone de ceapă, nu era rea, dar noi nu o puteam vinde pentru că a început a încolți”.

În 2023, risipa și pierderile de alimente în Republica Moldova au constituit 19,2 miliarde de lei, dintre care aproximativ 12 miliarde de lei a costat risipa alimentară. Potrivit expertului Veaceslav Ioniță, o persoană aruncă anual aproximativ 76 de kg de produse alimentare. În același timp, expertul mai spune că 5,2% dintre cheltuielile lunare ale moldovenilor sunt pentru alimentație.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult