Politic

Istoricii, despre Unirea Basarabiei cu România: Reîntregirea țării a favorizat dezvoltarea învățământului

Unirea Basarabiei cu România s-a produs într-un context regional complicat, generând ulterior un șir de beneficii pentru dezvoltarea domeniilor care au stagnat în perioada de dominație țaristă, susțin istoricii. În opinia acestora, reîntregirea țării a favorizat, în special, dezvoltarea învățământului, în condițiile în care puțin peste 6 procente din populația Basarabiei era alfabetizată.

Unirea Basarabiei cu România a avut scopul de a „salva” poporul moldovenesc de rusificare, a declarat doctorul în istorie, Gheorghe Negru, la Radio Moldova. Potrivit acestuia, la înfăptuirea Unirii au contribuit atât intelectualii, cât și întreaga populație, a cărei sprijin a fost deplin.

„Unirea și toate procesele care au precedat Unirea din 1917-1918 nu a făcut decât să ne salveze de strânsoarea Imperiului rus cu acea politică națională, mai ales în a doua jumătate, politică de centralizare și rusificare. Basarabia practic era o țară de analbafeți, doar 6,2 procente știau carte. În Basarabia așa și nu a fost creat un sistem de învățământ național, în a doua jumătate s-a creat un sistem de învățământ rusesc bazat pe limba rusă.”

Potrivit istoricului Sergiu Musteață, reîntregirea țării a generat un șir de beneficii pentru dezvoltarea învățământului, culturii și turismului, care au stagnat în anii de dominație țaristă.

„În cei 22 de ani, chiar dacă a fost și criza economică globală, chiar dacă a venit și al Doilea Război Mondial peste noi, oricum administrația românească a reușit să facă foarte multe în ceea ce înseamnă întregirea adevărată a Basarabiei în structurile administrative, economice ale statului unitar român. Multora nu le-a plăcut reforma agrară, altora nu le-a plăcut ordinea și disciplina, încercarea de a-i pune să plătească impozite sau multe alte aspecte care bineînțeles că au fost utilizate de propaganda sovietică.”

Precizăm că, astăzi, marcăm 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România, votată la data de 27 martie 1918.

Citește mai mult