O samă de cuvinte:„Prosperă” sau „prosperează”? Despre arbitrarul conjugării multor verbe
Mi s-a întâmplat odată să zic despre ceva sau cineva că el/ei „prosperează" și am auzit numai hăhăieli împrejur.
Mi s-a atras atenția că nu e cum zic eu, „prosperează”, ci că se spune numai si numai el/ei „prosperă”. Așa ar fi decis DEX-ul. Mi-am dat deodată seama că dacă și despre unul extrem de minuțios, ca mine, se poate spune că „nu vorbește bine limba”, înseamnă că s-a ajuns la un grad extrem de pedanterie.
Adevărul este că nu există în mod natural o regulă precisă de conjugare pentru verbele acestea care se termină cu un -à final accentuat la infinitiv. Nici măcar la cele împrumutate din franceză. Pentru că dacă spunem „a acordà - acordă”, în schimb „a parcà - parchează”. Ba chiar si „a acorda” ia terminația „acordează”, dacă e vorba de un instrument muzical.
Așa încât, nimic nu s-ar opune lui „prosperează”... căci ce contează? De câteva decenii DEX-ul ne ucide oricum necreativ limba. Am mai spus: pe baza cărei reguli decizi dacă se spune pluraluri sau plurale? Le-a sunat lor bine una din forme (nu ne interesează care zic ei că e corectă) și au vârât posac acolo că doar așa trebuie.
Ei bine, eu prosperez, nu prosper. Prospérer, liquider etc., a prospera, a lichida sunt împrumuturi recente din franceză. Nu există nici o logică pentru care să spui: Ei lichidează, dar: Ei prosperă. Noi contăm - ei contează… Noi lichidăm, ei lichidează. Noi prosperăm -- ei prosperează.
În final, este cu totul absurd și arbitrar să spui: el prizează, donează, fumează, creează dar să impui el prosperă. El marchează, bifează, urmează, dar dicționarul vrea încăpățânat să spui el “prosperă”.
De ce? Pentru voi ce contează?
AUTOR: Dan Alexe
