Externe

Canabisul recreațional devine legal în Germania

După Malta în 2021 și Luxemburg anul trecut, Germania a devenit luni cea mai mare țară din UE care a legalizat consumul de canabis în scop recreațional, cu o reformă care a stârnit atât așteptări, cât și temeri, relatează AFP.

La miezul nopții, ora primelor jointuri "legale", câteva sute de persoane au sărbătorit schimbarea legii în fața emblematicei Porți Brandenburg, în inima Berlinului, a observat un jurnalist AFP.

În mijlocul unei mulțimi tinere și bucuroase, Niyazi, un tânăr de 25 de ani, a declarat că vede în dezincriminare "un pic de libertate în plus".

Deținerea a până la 25 de grame de canabis uscat este acum permisă în locurile publice, ca și cultivarea la domiciliu a până la 50 de grame și trei plante de adult.

Această abordare este diametral opusă celei din Franța și diferă de cea din Olanda, unde consumul de hașiș nu este legal, dar este tolerat, în special prin intermediul "coffeeshopurilor".

În mod paradoxal, în Germania trebuie să se aștepte încă trei luni înainte de a se putea cumpăra legal droguri prin intermediul unui "Cannabis Social Club".

De aici și avertismentul lansat între timp de Georg Wurth, reprezentantul Federației germane a cânepii: în pofida legalizării, "consumatorii nu trebuie să spună poliției de unde și-au cumpărat canabisul" dacă sunt opriți pe stradă.

"Pentru că de la 1 aprilie, în principiu, nu se pot obține droguri decât în mod ilegal", a declarat el într-un interviu acordat AFP.

Situația se va schimba cu adevărat la 1 iulie, odată cu introducerea cluburilor. Aceste asociații fără scop lucrativ vor putea să le vândă membrilor lor maximum 25 de grame pe zi și cel mult 50 de grame pe lună.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult