Ultimatumul lui Biden către Netanyahu: Protejați civilii din Gaza sau Washingtonul ar putea reduce sprijinul
Președintele american Joe Biden i-a dat joi un ultimatum efectiv premierului israelian Benjamin Netanyahu: protejați civilii palestinieni și lucrătorii umanitari străini din Gaza sau Washingtonul ar putea reduce sprijinul acordat Israelului în războiul său împotriva militanților Hamas, tranmsite Reuters.
Mesajul, după luni întregi de apeluri americane pentru ca Israelul să își schimbe tacticile militare care au ucis zeci de mii de palestinieni, a urmat unui atac israelian care a ucis șapte lucrători umanitari de la World Central Kitchen (WCK) și a declanșat indignarea globală.
Israelul recunoaște că atacul a fost o greșeală.
Casa Albă nu a precizat exact ce măsuri dorește ca Netanyahu să ia și nici ce va face dacă acesta nu le va lua. Dar analiștii au spus că amenințarea implicită a fost aceea de a încetini transferurile de arme americane către Israel sau de a tempera sprijinul american la ONU.
„Acesta este cel mai aproape de un moment „vino la Iisus” pe care îl poți obține”, a declarat analistul Steven Cook de la think tank-ul Council on Foreign Relations, referindu-se la comentariul lui Biden de luna trecută, potrivit căruia el și Netanyahu se îndreptau spre un astfel de moment de cotitură.
Dennis Ross, un diplomat american veteran, care lucrează în prezent la Washington Institute for Near East Policy, a declarat: „Președintele, de fapt, spune satisfaceți aceste nevoi umanitare sau nu voi avea de ales decât să condiționez asistența (militară)”.
Biden, care candidează pentru un nou mandat, s-a luptat să găsească un echilibru între presiunile pentru a-l ține în frâu pe Netanyahu din partea democraților progresiști consternați de numărul de morți din rândul civililor palestinieni și riscul de a înstrăina alegătorii independenți, majoritatea pro-Israel. Până în prezent, el a rezistat până acum să stabilească condiții privind transferurile de arme.
Războiul a început după ce atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului a ucis 1.200 de persoane, potrivit bilanțului israelian, ceea ce a determinat o invazie israeliană care a devastat o mare parte din teritoriul dens populat și a strămutat majoritatea celor 2,3 milioane de locuitori.
Peste 33.000 de palestinieni au murit, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, guvernată de Hamas, dintre care majoritatea erau femei și copii. Israelul acuză Hamas că folosește civilii ca scuturi umane.