Incendiul de la Liceul „Liviu Deleanu”: IGSU urmează să vină cu un raport despre cauzele izbucnirii flăcărilor
Săptămâna aceasta, elevii de la Liceul „Liviu Deleanu” vor învăța online, după ce în clădirea instituției a avut loc un incendiu săptămâna trecută. Administrația liceului urmează să decidă cum va activa liceul în continuare. Șeful adjunct al Direcției Educației, Andrei Pavaloi, a anunțat în cadrul ședinței Primăriei că astăzi urmează a fi evaluate pagubele, dar și cât vor costa lucrările de reparație.
„Astăzi, urmează să fie evaluate pagubele, iar administrația liceului să vină cu un plan de activitate educațională și cu un plan de acțiuni și cât vor costa lucrările de reparație. Totodată, IGSU urmează să vină și cu un raport privind cauzele producerii incendiului”, a spus Andrei Pavaloi.
Funcționarul le-a mulțumit polițiștilor care au protejat bunurile rămase în instituție, având în vedere faptul că toate ferestrele au fost lăsate deschise pentru aerisirea încăperii.
Menționăm că, sâmbătă, CSE Buiucani a decis că în perioada 8-12 aprilie, elevii să continue studiile de la distanță, în format online, așa încât în această perioadă să fie înlăturate consecințele, să fie făcute igienizări și reparații curente.
Amintim, în după-amiaza zilei de 5 aprilie, clădirea liceului Liviu Deleanu a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul a izbucnit în demisolul instituției și s-a extins la parter. Toate persoanele aflate în interior au fost evacuate.
La fața locului au intervenit 10 echipaje ale pompierilor, iar în câteva ore incendiul a fost lichidat complet.
Niciun elev nu a avut de suferit, toți fiind imediat evacuați din clădirea liceului. Din personalul didactic a avut de suferit directoarea liceului, care a fost internată în spital, după ce a inhalat o cantitate mare de fum.
Circumstanțele și cauzele incidentului sunt investigate de Poliție.