Suprafațele de protecție antigrindină ar putea fi extinse în mai multe raioane din sudul Republicii Moldova
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare intenționează să extindă suprafața de protecție antigrindină în mai multe raioane din sudul Republicii Moldova, din cauza creșterii frecvenței fenomenului de grindină. Potrivit reprezentanților instituției, pentru a reduce costurile de instalare a acestor sisteme, autoritățile își propun să colaboreze cu agenții economici locali, dar și cu partenerii de la București.
În ultimii ani, grindina devine tot mai frecventă în Republica Moldova, iar în acest sens, autoritățile își propun să extindă suprafața de protecție și în raioanele Ștefan Vodă, Hâncești, Căușeni, Cahul și Șoldănești, a declarat pentru Radio Moldova, secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban. Potrivit acestuia, în momentul de față au loc discuții cu autoritățile publice locale despre spațiul de amplasare a sistemelor respective.
„Noi observăm că în ultimii ani această calamitate este înregistrată tot mai frecvent și are o intensitate mai mare, adică chiar și bobul de grindină este mai mare. Acest proces are loc nu doar în Republica Moldova, ci și în mai multe țări. Noi avem acum Serviciul nostru special pentru influențe active asupra proceselor hidrometeorologice, care are în protecție circa un milion 668 de mii de hectare sub protecție antigrindină cu tehnologia rachetară. În plus, mai avem în plan să extindem niște raioane, deci acest subiect este în discuție”, a spus Vasile Șarban.
În prezent, cele mai multe instalații antigrindină sunt concentrate în nordul și centrul țării, zonele cu cel mai mare pericol, unde culturile sunt cel mai des afectate. Pentru a reduce costurile legate de extinderea suprafețelor protejate, statul intenționează să colaboreze cu agenții economici locali. Vasile Șarban a subliniat că se poartă discuții și cu omologii din România pentru a instala sisteme antigrindină la graniță, protejând astfel în comun suprafețele agricole.
Actualmente, în Republica Moldova există 132 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină, distribuite în 24 de raioane, asigurând protecția a aproximativ un milion 668 de mii de hectare de teren agricol.
Costul unei rachete cu rază scurtă este de 270 de euro, în timp ce una cu rază lungă ajunge la 400 de euro. Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru achiziționarea rachetelor în acest an.