În atenția șoferilor! O porțiune de stradă din capitală va fi închisă pentru reparație timp de o lună
Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada: 10 aprilie - 10 mai curent, în intervalul de timp 09:00-16:00, va fi suspendat parțial traficul rutier pe str. Petricani, tronsonul cuprins între străzile Mihai Viteazul și Calea Orheiului.

Potrivit autorităților municipale, măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de amenajare a straturilor bituminoase subțiri de tip Slurry Seal, pe strada Petricani.
Lucrările vor fie executate etapizat, cu sistarea circulației autovehiculelor pe o bandă de sens de circulație și redirecționarea unităților de transport pe celelalte 2 benzi.
Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendarea circulației rutiere sunt îndemnați să ocolească zona respectivă.