Social

Studiu// În fiecare săptămână, peste 20% dintre elevii din Republica Moldova sunt victime ale bullyingului

Aproximativ 21% dintre elevii claselor a V-a – XII-a din instituțiile de învățământ la nivel național sunt victime ale bullyingului săptămânal, iar aproximativ 40% întâlnesc mai rar astfel de situații, conform studiului realizat de Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF) desfășurat în perioada ianuarie – iunie 2023. Scopul acestuia este de a aduce în atenția comunității școlare și autorităților date privind cunoștințele, atitudinile și practicile în prevenirea și combaterea bullyingului în Republica Moldova, precum și dezvoltarea recomandărilor pentru autorități.

Studiul arată că cele mai prevalente forme de bullying în școli sunt cele verbale și relaționale (54%), depășind bullying-ul fizic (46%). Glumele făcute la adresa celorlalți au fost cel mai frecvente, fiind menționate de 62% dintre respondenți, urmate de etichetare (60%) și tachinare (54%). În plus, 3 din 100 de elevi au raportat experiențe de cyberbullying cel puțin o dată pe lună în ultimul an școlar.

„Pe lângă intervențiile adresate elevilor țintă care au nevoie să învețe cum să descurajeze prin propriile reacții comportamentul de bullying verbal, este nevoie să se intervină prin programe destinate cadrelor didactice. Adulții, inclusiv părinții, au nevoie de programe care să reducă acțiunile de ierarhizare a copiilor în „elevi buni” și „elevi slabi” și de etichetare pe persoană cum ar fi copil rău sau obraznic,” a subliniat Sorina Petrică, psihologă cliniciană și psihoterapeută din România, experta care a elaborat recomandările studiului.

Deși, conform studiului, elevii, profesorii, psihologii, părinții și alți adulți care interacționează cu elevii sunt conștienți de existența fenomenelor de bullying și cyberbullying, precum și a cauzelor acestora, ei au o cunoaștere limitată cu privire la modalitățile de prevenire și combatere a acestor fenomene.

„Chiar dacă mediul familial deficitar se asociază cu comportamentele de bullying, abordarea bazată pe această concepție transformă problema într-o chestiune de disciplină, ceea ce duce adesea la apelarea părinților să ia măsuri și să recurgă la strategii de pedepsire a elevilor. Cu toate acestea, utilizarea pedepselor poate amplifica comportamentele de bullying și poate transfera acest fenomen în mediul online,” explică Sorina Petrică.

Pentru rezultate durabile în prevenirea și combaterea bullyingului, implicarea activă a mai multor actori este esențială. Acestea includ părinții, care au nevoie de îndrumare specializată, cadrele didactice, care trebuie să învețe metode adecvate pentru a crește conștientizarea și empatia elevilor. De asemenea, studiul recomandă completarea numărului de psihologi în școli și dezvoltarea capacităților acestora pentru identificarea, evaluarea și intervenția adecvată în situații de bullying.

„Ne bucurăm să constatăm că 84% dintre elevii intervievați au menționat că cadrele didactice au abordat problema bullyingului în ultimul an. Acest lucru reprezintă un semn că progresăm în lupta împotriva acestui fenomen. Ne angajăm să continuăm eforturile noastre, cu sprijinul partenerilor noștri, pentru a dezvolta și implementa programele necesare în vederea combaterii bullyingului,” a spus Rodica Braguță, șefa secției juridice la Ministerul Educației și Cercetării.

Studiul a fost elaborat de Magenta Consulting pentru APSCF în cadrul proiectului „Împreună pentru o educație de calitate”, implementat de APSCF în perioada 2021 – 2024, cu sprijinul financiar al Liechtenstein Development Service.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult