Externe

Congresul American urmează să voteze pachetul de ajutor pentru Ucraina, Israel și Taiwan

După luni de așteptare, astăzi, membrii Camerei Reprezentanților din Congresul American, vor supune votului pachetele de ajutor în valoare totală de 95 de miliarde de dolari destinate Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Astfel, Ucraina ar putea primi, în sfârșit, cele circa 61 de miliarde de dolari drept suport pentru apărare în războiul cu Rusia. De altfel, setul de legi ce va fi dicutat astăzi include și proiectul cu privire la interzicerea aplicației TikTok pe teritoriul Statelor Unite. Între timp, la New York au fost aleși jurații ce vor decide vinovăția în procesul penal pe numele lui Donald Trump care va începe luni.

Cu riscul de a-și pierde funcția de speaker, republicanul Mike Johnson a pus, totuși, pe masa legislatorilor, pachetele de ajutor pentru Ucraina, Israel și Taiwan. În urmă cu două luni, Senatul American a votat un singur pachet în valoare totală de 95 de miliarde de dolari, dar din motiv că republicanii se opuneau aprobării documentului, într-un final s-a decis separarea lor.

Prin urmare, astăzi, congresmanii vor examina patru pachete separate, a declarat Speakerul Mike Johnson.

„Prin această decizie, chiar dacă pachetul de legi nu este perfect, nu este așa de bun precum l-am fi pregătit noi, republicanii, dacă am fi fost implicați și în Senat, Casa Albă, oricum acesta este cel mai bun document pe care îl avem la momentul actual, de a avea grijă de aceste obligații importante. Sper ca fiecare membru să voteze cum îi dictează dorința și conștiința. Așa trebuie lucrurile să funcționeze”, a menționat Mike Johnson, speakerul Camerei Reprezentanților, SUA.

Astfel, dacă documentul va fi votat, Ucraina ar urma să primească circa 61 de miliarde de dolari. Mai bine de o tremie din această sumă este destinată finanțării pentru completarea stocurilor de arme. La fel, sunt prevăzuți bani pentru a permite includerea rachetelor cu rază lungă de acțiune. Alte 10 miliarde sunt acordate sub formă de împrumut pentru menținerea economiei țării, scrie The New York Times. În documentul inițial, această sumă era oferită sub formă de grant nerambursabil. Dar la îndemnul republicanului Donald Trump, în varianta nouă s-a decis să fie un împrumut. Chiar și așa, unii colegi de partid ai speakerului Johnson sunt nemulțumiți de faptul că a acceptat să propună pachetul de ajutor impunător pentru Ucraina, asta în timp ce Statele Unite se confruntă cu o criză fără precedent a migranților la frontiera cu Mexic.

„Prefer să transmitem gloanțe Ucrainei decât băieți americani. Fiul meu urmează să fie înmatriculat la toamnă în Academia Marină. Este o chestie importantă nu doar pentru mine, ci și pentru multe familii americane. Nu este un joc și nici glumă”, a spus Mike Johnson.

În cazul în care documentul va fi aprobat, acesta va ajunge în Senat și va putea fi examinat la sfârșitul acestei luni. Ulterior, el trebuie semnat de președintele Joe Biden care a declarat că va face acest lucru imediat.

După patru zile de lucru, în care aproape 300 de persoane au fost chestionate, au fost aleși cei 12 jurați de bază și cei 6 de rezervă care vor decide vinovăția lui Donald Trump în procesul penal desfășurat la New York. Este vorba de dosarul ce ține de falsificarea unor înregistrări fiscale pentru a ascunde efectuarea unor plăți către o vedetă de filme pentru adulți, care, în schimbul banilor urma să țină în secret aventura pe care a avut-o cu Donald Trump. Astfel, șapte bărbați și cinci femei, vor decide soarta unui fost președinte care în premieră pentru Statele Unite, este cercetat penal. Donald Trump respinge acuzațiile și spune că este vorba de un dosar politic. Să-l ascultăm:

„Trebuia să fiu în New Hempshire, în Georgia, în Carolina de Nord, în Carolina de Sud în aceste zile sau alte locuri pentru campania electorală, dar nu să vin la o judecată incorectă. Este un dosar politic, o rușine. Și eu stau aici, zile întregi de dimineața până seara într-o cameră rece și îngheț”, afirmă Donald Trump, fost președinte al SUA.

Pledoariile de deschidere și audierea martorilor vor începe deja luni. Sunt 34 de capete de acuzare pe numele lui Donald Trump, iar fiecare dintre acestea prevede o pedeapsă maximă de patru ani privațiune de libertate. Ședința se desfășoară cu ușile închise.

Rata creditului ipotecar este din nou în creștere în Statele Unite. Pentru un credit de 30 de ani, aceasta a urcat la 7,43% apropiindu-se de recordul de 8 la sută înregistrat în luna octombrie a anului trecut, ceea ce reprezintă cel mai înalt nivel din ultimii 25 de ani. Creșterea se înregistrează în pofida așteptărilor oamenilor de scădere a inflației și respectiv, reducerea ratelor. Astfel, pentru o casă în valoare de 400 de mii de dolari, o familie trebuie să achite lunar 2250 de dolari: Pentru comparație, doi ani în urmă rata era cu 550 de dolari mai mică, adică 1700. Potrivit abcnews, experții prevăd o ușoară scădere până la sfârșitul anului, dar nu pe măsura așteptărilor populației. Prețul mediu al unei case în SUA este de 500 de mii de dolari, arată datele Departamentului Locuințelor și dezvoltării urbane. Totuși, în funcție de stat și zonă, prețul locuințelor ajunge la milioane și chiar sute de milioane de dolari.

O nouă lovitură pentru femeile din statul Arizona care pledează pentru legalizarea avorturilor. Membrii Camerei Reprezentanților, controlată de republicani, au respins includerea în agenda ședințelor a proiectului de abrogare a deciziei de săptămâna trecută a Curții Supreme a statului prin care se interzice efectuarea avorturilor. Astfel, statul revine la o lege veche de 160 de ani care prevede pedepse cu închisoare de la doi la cinci ani pentru întreruperea sarcinii, cu excepția situațiilor în care viața mamei este în pericol.

Camera Reprezentanților din Congresul American va discuta astăzi și proiectul de lege care ar putea interzice aplicația Tik Tok pe teritoriul Statelor Unite. Dacă documentul va fi susținut de legislatorii din ambele Camere, compania chineză care deține aplicația va avea la dispoziție 165 de zile pentru a se disocia de aceasta prin vinderea ei și respectiv, Tik Tok va rămâne funcțională. În cazul în care compania refuză acest lucru, aplicația va fi interzisă. Trebuie să spun că anterior și Casa Albă și-a arătat suportul față de această inițiativă. Autorii proiectului susțin că astfel, își doresc protejarea intereselor SUA și anume, securitatea informațională și a datelor celor 170 de milioane de utilizatori.

AUTOR: Victoria Colesnic

Citește mai mult