38 de ani de la avaria de la Cernobîl. Consecințele „celui mai mare dezastru ecologic din istoria umanității”
Se împlinesc 38 de ani de la tragicul accident de la Stația atomo-electrică de la Cernobîl, când, în urma a două explozii, cantități impunătoare de substanțe radioactive au nimerit în aer. Avaria a fost numită de Organizația Națiunilor Unite „cel mai mare dezastru ecologic din istoria umanității.”
Care a fost cauza accidentului de la Cernobîl?
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), la 26 aprilie 1986, reactorul numărul patru RBMK de la Centrala nucleară de la Cernobîl, Ucraina, a scăpat de sub control în timpul unui test la putere mică, ceea ce a dus la o explozie și un incendiu care au distrus clădirea reactorului și au eliberat cantități mari de radiații în atmosferă. Măsurile de siguranță au fost ignorate, combustibilul de uraniu din reactor s-a supraîncălzit și s-a topit prin barierele de protecție. Reactoarele RBMK nu au ceea ce se numește o structură de izolare, un dom de beton și oțel deasupra reactorului propriu-zis, conceput pentru a menține radiațiile în interiorul centralei în cazul unui astfel de accident. În consecință, elementele radioactive, inclusiv plutoniu, iod, stronțiu și cesiu, au fost împrăștiate pe o suprafață mare. În plus, blocurile de grafit folosite ca material de moderare în RBMK au luat foc la temperaturi ridicate pe măsură ce aerul intra în miezul reactorului, ceea ce a contribuit la emisia de materiale radioactive în mediul înconjurător.
Câte persoane au murit ca urmare imediată a accidentului?
Explozia inițială a dus la moartea a doi lucrători. 28 dintre pompierii și lucrătorii de curățare de urgență au murit în primele trei luni după explozie din cauza bolii acute de radiații și unul din cauza unui stop cardiac.
Câte persoane au fost evacuate?
Întregul oraș Pripyat, cu o populație 49.360 de locuitori, care se afla la numai trei kilometri de centrală, a fost evacuat complet la 36 de ore după accident. În săptămânile și lunile care au urmat, alți 67.000 de oameni au fost evacuați din locuințele lor din zonele contaminate și relocate la ordinul guvernului. În total, se crede că aproximativ 200.000 de persoane au fost relocate în urma accidentului.
Care sunt principalele efecte asupra sănătății populațiilor expuse?
Au fost documentate cel puțin 1800 de cazuri de cancer tiroidian la copiii care aveau între 0 și 14 ani în momentul producerii accidentului, ceea ce este mult mai mult decât în mod normal. Glanda tiroidă a copiilor mici este deosebit de sensibilă la absorbția de iod radioactiv, care poate declanșa cancere, tratabile atât prin intervenție chirurgicală, cât și prin medicamente. Studiile de sănătate ale lucrătorilor înregistrați care au fost chemați la curățare (așa-numiții „lichidatori”) nu au reușit să arate nicio corelație directă între expunerea lor la radiații și o creștere a altor forme de cancer sau boli. Efectele psihologice ale Cernobîlului au fost și rămân larg răspândite și profunde și au dus, de exemplu, la sinucideri, probleme cu alcoolul și apatie.
Ce elemente radioactive au fost emise în mediul înconjurător?
Peste 100 de elemente radioactive au fost eliberate în atmosferă în momentul exploziei celui de-al patrulea reactor de la Cernobîl. Cele mai multe dintre acestea au avut o durată de viață scurtă și s-au descompus foarte repede. Iodul, stronțiul și cesiul au fost cele mai periculoase dintre elementele eliberate și au o perioadă de înjumătățire de opt zile, 29 de ani și, respectiv, 30 de ani. Prin urmare, izotopii stronțiu-90 și cesiu-137 sunt încă prezenți în zonă până acum. În timp ce iodul este legat de cancerul tiroidian, stronțiul poate duce la leucemie. Cesiul este elementul care a călătorit cel mai departe și durează cel mai mult. Acest element afectează întregul organism și, în special, poate afecta ficatul și splina.
Ce suprafață a fost afectată de precipitațiile radioactive?
Aproximativ 150.000 de kilometri pătrați din Belarus, Rusia și Ucraina sunt contaminați și se întind până la 500 de kilometri spre nord de la centrală. O zonă care se întinde pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei este considerată „zonă de excludere” și este în esență nelocuită. Prezența precipitațiilor radioactive s-a împrăștiat în mare parte din emisfera nordică prin intermediul vântului și al furtunilor, dar cantitățile dispersate au fost în multe cazuri nesemnificative.
Cum a fost curățată această zonă după accident?
Lucrătorii de urgență, lichidatorii, au fost chemați în zonă și au ajutat la curățarea incintei uzinei și a zonei înconjurătoare. Acești lucrători erau în mare parte angajați ai uzinei, pompieri ucraineni, plus mulți soldați și mineri din Rusia, Belarus, Ucraina și alte părți ale fostei Uniuni Sovietice. Numărul exact al lichidatorilor nu este cunoscut, deoarece nu există o evidență complet exactă a persoanelor implicate în operațiunile de curățare. Registrele rusești enumeră aproximativ 400.000 de lichidatori începând cu 1991 și aproximativ 600.000 de persoane au primit statutul de „lichidator”. Aceste 600.000 de persoane au primit beneficii speciale datorită implicării lor, la fața locului și în afara acestuia, în abordarea consecințelor accidentului.
Atribuțiile lichidatorilor au variat. Ei au lucrat la decontaminare și la proiecte majore de construcție, inclusiv la înființarea de așezări și orașe pentru muncitorii de la uzină și persoanele evacuate. De asemenea, au construit depozite de deșeuri, baraje, sisteme de filtrare a apei și „sarcofagul”, care înglobează întregul al patrulea reactor pentru a conține materialul radioactiv rămas.
Ce s-a întâmplat cu mediul înconjurător și cu animalele după accident?
Au avut loc mutații la plante și animale după explozia instalațiilor. Frunzele și-au schimbat forma, iar unele animale s-au născut cu malformații fizice. În ciuda nivelului crescut de radiații, speciile rare se întorc acum în număr mare în zonă. Printre aceste animale se numără castori, elani, lupi și mistreți, plus specii de păsări.
Este sigur să vizitați zona acum?
Se poate vizita cu siguranță zona Cernobîl, inclusiv chiar și zona de excludere, care reprezintă o rază de 30 de kilometri în jurul centralei, ale cărei reactoare sunt acum toate închise. Deși unii dintre izotopii radioactivi eliberați în atmosferă încă mai persistă, cum ar fi Stronțiu-90 și Cesiu-137, aceștia se află la niveluri de expunere tolerabile pentru perioade limitate de timp. Unii locuitori din zona de excludere s-au întors la casele lor de bunăvoie, iar aceștia locuiesc în zone cu niveluri de radiații ambientale mai ridicate decât cele normale. Cu toate acestea, aceste niveluri nu sunt fatale. Expunerea la niveluri scăzute, dar neobișnuite, de radiații pe o perioadă de timp este mai puțin periculoasă decât expunerea la o cantitate uriașă deodată, iar studiile nu au reușit să stabilească o legătură directă între creșterea riscului de cancer și expunerea cronică la niveluri scăzute de radiații.
Ce s-a făcut pentru a asigura securitatea altor reactoare RBMK, astfel încât acest scenariu să nu se mai repete?
Lecțiile învățate în urma accidentului au fost o forță motrice semnificativă care a stat la baza unui deceniu de asistență din partea AIEA pentru țările din Europa Centrală și de Est și din fosta Uniune Sovietică. O mare parte din această activitate s-a concentrat pe identificarea punctelor slabe și pe îmbunătățirea siguranței de proiectare a reactoarelor VVR și RBMK. Toate unitățile RBMK au fost modernizate pentru a elimina deficiențele de proiectare care au contribuit la accidentul de la Cernobîl, pentru a îmbunătăți mecanismele de oprire și pentru a spori gradul de conștientizare generală a personalului cu privire la siguranță. La fel de importantă ca și activitatea de siguranță a proiectării a fost concentrarea asupra siguranței operaționale și asupra sistemelor de supraveghere reglementară.
Cum trăiesc acum locuitorii?
În zona de excludere există 187 de comunități mici care au rămas practic abandonate până în prezent. Câțiva locuitori au ales să se întoarcă la casele lor din zona de excludere, dar copiii nu au voie să locuiască în această zonă. Populația evacuată locuiește în principal în orașe nou-construite, cum ar fi Slavutich, în zone cu o contaminare foarte mică sau deloc.
În ce stare se află adăpostul de protecție construit în jurul celui de-al patrulea reactor?
În condiții extrem de periculoase, mii de „lichidatori” au lucrat pentru a limita resturile celui de-al patrulea reactor. Adăpostul care înconjoară reactorul a fost finalizat la mai puțin de șase luni de la explozie, în timpul nivelului maxim de radioactivitate. „Sarcofagul” masiv din beton și oțel, construit rapid, folosind metode „la braț”, s-a deteriorat de-a lungul anilor, creând o situație potențial periculoasă. Au fost efectuate mai multe reparații la adăpostul actual, inclusiv stabilizarea coșului de ventilație și consolidarea acoperișului. În plus, a fost întocmit un plan pentru construirea unei structuri mai sigure și permanente care să fie construită în jurul actualului „Sarcofagus”. Planul, numit Planul de implementare a adăpostului, este un proiect al Fondului pentru adăpostul de la Cernobîl. Ambele eforturi, ale căror cheltuieli combinate preconizate pentru următorii opt sau nouă ani depășesc 765 de milioane de dolari, sunt administrate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
În ce măsură au fost implicați moldovenii în lichidarea consecințelor avariei?
La lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl au participat 3.350 de moldoveni, dintre care pe parcursul anilor s-au stins din viață peste 1200 de persoane.
În fiecare an, atât la Chișinău, cât și în alte localități ale țării, se organizează activități de comemorare a victimelor catastrofei de la Cernobîl și ale altor avarii nucleare, marcate anual pe 26 aprilie.