Politic

Canada va acorda un împrumut major Guvernului de la Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în R. Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu pentru Digi24. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă, pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul.

Ambasadorul Canadei de la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană

Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români”, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să ieși preîntâmpina asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Amintim că, în luna ianuarie curent, în cadrul unei vizite la Chișinău, ministra de Externe de la Ottawa, Mélanie Joly, a spus că Canada va acorda sprijin Republicii Moldova în toate domeniile-cheie, inclusiv cel al securității și apărării.

Citește mai mult