Social

„Lumina învie, chiar când este doborâtă”. Mesajele conducerii țării cu prilejul sărbătorilor pascale

Conducerea țării, președinta, premierul și președintele Parlamentului au transmis mesaje de felicitare cu prilejul sărbătorii Paștelui. Au făcut apel la unitate și solidaritate, la păstrarea păcii și libertății dar și la perpetuarea tradițiilor.

Președinția Republicii Moldova
Sursa: Președinția Republicii Moldova

Dis-de-dimineață, șefa statului Maia Sandu a publicat un filmuleț pe rețelele de socializare în care, împreună cu un grup de copii și nu doar, este redat procesul de pregătire a unui cozonac și a vopsirii ouălor. „Lumina învie chiar când este doborâtă”, cu acest mesaj și-a început președinta felicitarea.

„Lumina învie, chiar când este doborâtă. Cu acest crez ne-am trăit veacurile pe pământul nostru. Am sărbătorit Paștele an de an și am deschis casele pentru lumină chiar și atunci când învierea era interzisă, iar bisericile distruse. Nu ne-am lăsat doborâți, ne-am păstrat credința și am trăit fiind învățați că a fi om, a fi onest și bun - înseamnă a fi puternic”.

Totodată, președinta i-a îndemnat pe moldoveni să transmită frumoasele tradiții și obiceiuri generațiilor viitoare.

„Vom transmite tradițiile copiilor noștri, acestea sunt rădăcinile noastre cu care plecăm în lume. Și lucrurile care ne oferă identitate și încredere în ceea ce suntem. Vă îndemn să promovați obiceiurile noastre oriunde a-ți fi că sunt cele mai dragi sufletului nostru. Să trăim Paștele cu bucurie și dragoste. Hristos a înviat!”, a conchis șefa statului.

„Sărbătorile Pascale să vă aducă pace în suflet, liniște în casă și multă bucurie”, a scris pe rețelele de socializare prim-ministrul Dorin Recean.

„Puterea oamenilor noștri este în unitate și solidaritate, în toate lucrurile în care credem și pentru care muncim zi de zi. Să întâmpinăm Paștele alături de cei dragi, părinți, frați și surori, plini de speranță și încrezători în viitor. Sărbători Luminate tuturor!”.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, la fel, a publicat un scurt filmuleț pe pagina sa de Facebook, în care i-a îndemnat pe cetățeni să-și amintească de lucrurile care îi unesc și îi bucură. În același timp, oficialul și-a exprimat speranța că „împreună putem construi un viitor demn și în pace pentru toți copiii Moldovei”*

„Să ne aducem aminte de momentele frumoase din copilărie, de tradițiile noastre, de cei dragi care nu mai sunt printre noi sau care sunt în dificultate. Să ne ținem împreună, să fim alături de oamenii dragi și să credem în Republica Moldova și oamenii ei. Sărbători luminate tuturor”.

Astăzi marcăm Paștele, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor.

Peste 450 de pompieri și salvatori sunt la datorie în perioada sărbătorilor pascale. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să utilizeze cu prudență lumânările și candelele, iar maturii sunt rugați să-și monitorizeze minorii și să nu le permită jocul cu chibrituri și focul deschis.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult