Politic

Republica Moldova va beneficia de fonduri de pre-aderare din 2028. Siegfried Mureșan: „Este cea mai bună decizie”

Republica Moldova va putea accesa fonduri de pre-aderare începând cu 1 ianuarie 2028. Declarația a fost făcută de eurodeputatul Siegfried Mureșan în cadrul emisiunii „La 360 de grade”, de la Radio Moldova. Oficialul european susține că decizia, luată de Uniunea Europeană, este „cea mai bună” pentru țara noastră. Până în 2028, spune Mureșan, țara noastră poate beneficia, în continuare, de fonduri de vecinătate. „UE a dovedit că are voința de a crește aceste sume”, a precizat parlamentarul european pentru postul public de radio.

Republica Moldova nu va putea beneficia de fonduri de pre-aderare din partea Uniunii Europene în condițiile în care bugetul multianual al blocului comunitar este stabilit o dată la șapte ani. Ultima dată, acesta a fost aprobat în 2020, pentru anii 2021-2027. La acel moment, explică președintele Comitetului Parlamentar de Asociere UE - Republica Moldova, Siegfried Mureșan, nici țara noastră și nici Ucraina nu erau state candidate pentru aderarea la UE „și nici nu era prevăzut să devină până în anul 2027”.

„Drept urmare, fondurile de pre-aderare nu au fost gândite și pentru Republica Moldova, și pentru Ucraina. Acum ne aflăm în mijlocul acestui buget. În ultimii doi ani de zile au trebuit luate deciziile următoare: includem Republica Moldova pe fonduri de pre-aderare sau mergem cu fondurile pe care le avem înainte?”, a declarat Siegfried Mureșan.

Eurodeputatul a explicat că dacă UE ar fi decis să includă Republica Moldova pe fonduri de pre-aderare, ar fi generat „întârzieri mari”, iar în rezultat fondurile europene ar fi ajuns cu întârziere în Republica Moldova.

„Nu ar fi existat efecte pozitive, deoarece cu actualele categorii de fonduri, care nu sunt fonduri de pre-aderare, dar sunt fonduri de vecinătate, Republica Moldova poate face cam tot ce ar putea face și cu fonduri de pre-aderare. Dacă sumele necesare sunt mai mari, atunci Uniunea Europeană a dovedit că are voința de a crește aceste sume. În momentul de față nu există avantaje ale introducerii fondurilor de pre-aderare, pentru că cu fondurile pe care le avem se poate face orice. De aceea am decis să mergem cu fondurile pe care le avem înainte, așa cum sunt obișnuite autoritățile din Republica Moldova și instituțiile comunitare în relația bilaterală UE-Moldova și cum lucrurile merg bine înainte”, a mai declarat Siegfried Mureșan.

Fonduri de pre-aderare, din 2028

Președintele Comitetului Parlamentar de Asociere UE - Republica Moldova, Siegfried Mureșan, susține că țara noastră va putea să primească fonduri de pre-aderare, pe care să le poată accesa în anii 2028-2029, „până la aderare”.

„Acești bani, dacă nu vor fi accesați toți până în momentul aderării, care nu știm încă când va avea loc, rămân la dispoziția Republicii Moldova pentru a fi accesați și după momentul aderării. Mă aștept să mergem pe aceste categorii fonduri înainte până în 2027 și de la 1 ianuarie 2028 să mergem pe fondurile de pre-aderare. UE a luat această decizie tocmai pentru că este cea mai bună pentru Republica Moldova”, a mai declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan în cadrul emisiunii „La 360 de grade”, de la Radio Moldova.

Zeci de milioane de euro, pentru R. Moldova, din partea UE

Republica Moldova a depus o cerere de aderare la UE, pe 3 martie 2022. La nici un an, Comisia Europeană a emis avizul privind cererea de aderare la blocul comunitar.

Pe 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată, iar în urma îndeplinirii de către țara noastră a recomandărilor Comisiei Europene, în decembrie, anul trecut, liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova și au invitat Consiliul să adopte cadrul de negociere, după finalizarea etapelor relevante prevăzute în raportul Comisiei.

Autoritățile, dar și experții, susțin că anul 2030 este unul rezonabil pentru ca țara noastră să devină țară membră cu drepturi depline a blocului comunitar.

Comisarul european Johannes Hahn a declarat într-un interviu pentru TRM că, în perioada de pre-aderare, UE alocă 100-120 de milioane de euro anual. Oficialul european a precizat că, odată ce Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană, „va exista un salt” în ceea ce privește valoarea fondurilor europene pe care țara noastră le va putea accesa. Detalii – AICI.

„În prezent asigurăm accesul la un buget anual de aproximativ 100-120 de milioane. Aceasta este suma aproximativă la etapa de preaderare. Aceasta nu se schimbă semnificativ odată cu lansarea negocierilor de aderare. Cifrele se vor modifica odată ce are loc aderarea propriu-zisă”, a explicat Johannes Hahn.

Recent, la Conferința privind următorul buget al Uniunii Europene, președinta Maia Sandu a declarat că Republica Moldova va avea nevoie de mai mult sprijin din partea Uniunii, din următorul buget, pe măsură ce țara se pregătește pentru aderare.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult