Politic

Biroul Politici de Reintegrare: Tiraspolul a blocat ședința experților în domeniul statisticii

Tiraspolul a blocat ședința experților în domeniul statisticii, informează Biroul Politici de Reintegrare.

Tiraspolul continuă să obstrucționeze abordarea subiectelor de interes pentru locuitorii ambelor maluri ale Nistrului. De această dată, a fost din nou respinsă convocarea primei ședințe a experților în domeniul statisticii, în pofida celor agreate la reuniunea reprezentanților politici din 19 noiembrie 2024 și ulterior la 8 aprilie 2025, în prezența oficialilor OSCE”, se menționează în comunicatul emis.

Potrivit Biroului Politici de Reintegrare, propunerea Chișinăului este orientată spre inițierea unor discuții de lucru care să aibă drept finalitate racordarea metodologiei de colectare și procesare a datelor statistice în întreaga țară, conform principiilor aplicabile în Uniunea Europeană.

De asemenea, Biroul precizează că „inițiativa autorităților naționale vine în continuarea unui lung șir de propuneri de desfășurare a discuțiilor pe platformele de dialog din procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, acestea fiind în mod constant blocate de Tiraspol sub diferite pretexte”.

Într-o reacție, pretinsa administrație de la Tiraspol menționează că „nu există grupuri de experți, de lucru sau subgrupuri privind problemele statistice”.

Prin urmare, activitatea unei entități inexistente nu ar fi putut fi în niciun caz subiect de discuție la întâlnirea reprezentanților politici din 8 aprilie. De fapt, pe 3 aprilie a acestui an, Tiraspolul a trimis tuturor participanților formatului „5+2” o propunere oficială de a organiza pe 9 aprilie o întâlnire a grupurilor de experți (de lucru) pe probleme economice. În cadrul acestei întâlniri s-a planificat discutarea problemelor-cheie, precum și a aspectelor statistice de interes pentru Chișinău”, menționează sursa citată.

Amintim că reuniunea în formatul 1+1 care urma să aibă loc pe 3 aprilie a fost blocată de Tiraspol, motivul formal invocat fiind numărul mare de probleme de pe agenda negocierilor.

În același timp, marți, 8 aprilie, la oficiul Misiunii OSCE din Bender, reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană s-au întrunit pentru a discuta cele mai actuale teme propuse pe agendă de către Chișinău și Tiraspol. Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a insistat pe respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, în particular prin asigurarea liberei circulații a cetățenilor, excluderea restricționărilor pentru activitatea jurnaliștilor pe malul stâng al Nistrului, precum și eliminarea infrastructurii posturilor și obstacolelor neautorizate în Zona de Securitate.

CITEȘTE ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult