Război în Ucraina: Șeful trupelor de pe linia frontului din Harkov, înlocuit în plină ofensivă a Rusiei
Situația de pe frontul din Ucraina, în special în direcția Harkov, s-a deteriorat semnificativ după ce trupele ruse au dislocat forțe semnificative pentru a cuceri mai întâi orașul Volchansk, anunță armata ucraineană, citată Digi24.ro. Potrivit sursei, peste 100 de militari ruși au fost uciși numai în această direcție în ultimele 24 de ore, iar scopul Kremlinului este de a avansa cu 10 kilometri pentru a crea o zonă tampon.
Trupele ruse înregistrează succese tactice în regiunea Harkov, a recunoscut Statul Major ucrainean într-un mesaj pe rețelele de socializare la începutul zilei. Luptele continuă în localitatea de frontieră Volchansk, care avea circa 3.000 de locuitori înainte de ofensivă, unde Moscova a mobilizat până la cinci batalioane, transmite Digi24.ro. Această înaintare intervine în contextul în care președintele Vladimir Putin a făcut ieri seara o remaniere surpriză la Moscova și l-a demis pe ministrul apărării Serghei Șoigu. Detalii – AICI.
Și comandantul ucrainean responsabil de linia frontului din Harkov a fost înlocuit pe fondul ofensivei ruse, a anunțat, astăzi, comandamentul grupului de trupe operativ-tactice Hortița, citat de Reuters. Acesta a precizat pentru media ucraineană RBC Ukraina că decizia a fost luată pe 11 mai. Oficial, nu a fost prezentat niciun motiv pentru această schimbare, deși înaintarea forțelor ruse care se pare că a luat pe nepregătite trupele ucrainene și ocupă acum teritoriul eliberat în toamna anului 2022 pare să fie o explicație, afirmă unele media de la Kiev.
În ultimele zile, Ministerul rus al Apărării a informat că unități ale grupului Nord al armatei sale au capturat mai multe localități din regiunea Harkov. Anterior, canalele de telegram ucrainene au raportat „bombardamente cu diverse mijloace de foc în localitățile de la frontieră”, în special în apropierea orașului Volchansk.
Pe 10 mai, Reuters a citat surse din armata ucraineană care au declarat că trupele ruse au avansat aproximativ 1 km în apropiere de Volchansk și că obiectivul forțelor armate ruse este de a avansa cu 10 km, pentru a crea o zonă tampon.
Ministerul ucrainean al Apărării a precizat că, din cauza intensificării acțiunilor armatei ruse la granița regiunii Harkov, unități de rezervă ale forțelor armate ucrainene au fost trimise în această secțiune a liniei de front.
Autoritățile de la Kiev au avertizat de săptămâni întregi că Moscova ar putea încerca să atace regiunile de frontieră din nord-estul țării, într-un moment în care Ucraina se confruntă cu întârzieri ale ajutorului occidental și cu un deficit de soldați, a mai notat Digi24.ro.
Autor: Dumitru Petruleac