Parlamentul Georgiei a adoptat legea care va obliga organizații ale societății civile și media să declare finanțările externe
Parlamentul din Georgia a votat marți un nou proiect de lege care va obliga organizațiile societății civile și organizațiile media să declare finanțările externe. Înaintea votului din Parlamentul de la Tbilisi au avut loc ciocniri violente în interiorul Camerei legislative, după ce parlamentarii partidului de guvernământ Visul Georgian au reacționat agresiv față de un deputat al opoziției, care îi acuza că au vândut Georgia Rusiei, transmite BBC.
Conform prevederilor legii, grupurile societății civile care primesc mai mult de 20% din veniturile lor din străinătate vor fi obligate să se înregistreze ca „organizații care servesc interesele unei puteri străine”, o etichetă despre care criticii se tem că va fi folosită pentru a reduce la tăcere militanții anticorupție și alții critici la adresa guvernului.
Președintele Georgiei, Salome Zurabișvili, a declarat că eforturile de blocare a legii nu se vor opri. "Lucrurile nu se vor opri, oamenii vor continua să demonstreze și apoi va trebui să trecem la următorul pas, pregătirea alegerilor din octombrie, a declarat Salome Zurabișvili.
Președintele Georgiei a promis că nu va semna proiectul de lege, dar vetoul ei poate fi anulat de o majoritate simplă în parlament, deschizând calea pentru intrarea în vigoare a acestuia în următoarele săptămâni.
Președintele celui mai mare partid de opoziție din parlament „Mișcarea Națională Unită”, Tinatin Bokuchava, a declarat pentru Politico că acest vot din Parlament va „concentra mințile asupra nevoii urgente de schimbare a regimului în Georgia”.
„La alegerile pe care le așteptăm cu nerăbdare în octombrie, sunt încrezătoare că unitatea văzută pe străzile Georgiei în ultimele săptămâni se va dovedi a fi un moment decisiv în istoria națiunii noastre. Locul nostru este în Europa” a adăugat ea.
Noi proteste după votarea definitivă a legii privind agenții străini
Mari mulțimi de oameni s-au adunat în fața clădirii Parlamentului pentru a protesta față de noua lege, scandând și fluturând drapele ale Uniunii Europene. Protestatarii susțin că noua lege amenință libertățile civile și ar putea afecta progresul Georgiei pentru a deveni membră a UE.
Forțele de poliție au început să disperseze manifestanții care s-au adunat în fața clădirii Parlamentului din Tbilisi, pe Bulevardul Rustaveli
Poliția a recurs la astfel de măsuri după ce unii dintre protestatari au spart bariera metalică și au încercat să pătrundă în curtea Parlamentului.
Poliția i-a îndepărtat complet pe protestatari de clădirea Parlamentului.
Protestele continuă.